Giorgio Armani a avut "doar" hepatită

364
Creatorul de modă italian a anunțat, joi, că a fost bolnav de hepatită, însă în prezent este în convalescență, se simte bine și speră să se vindece complet.
Celebrul creator de modă italian, în vârstă de 74 de ani, a declarat într-un comunicat că a decis să pună capăt speculațiilor, după ce presa internațională a manifestat în ultimele zile un interes deosebit în legătură cu starea lui de sănătate. "Am fost bolnav, într-adevăr, de hepatită, care cu siguranță nu este o boală rară. Cu toate acestea, este o maladie care impune mai mult timp pentru o vindecare completă", a declarat Armani.
Designerul italian, care are mulți admiratori printre celebrități, a adăugat că în prezent se simte bine și că firma pe care o conduce a continuat să aibă "un regim normal de activitate, ca de obicei".
"Nu mi-am părăsit atribuțiile artistice și nici pe cele de conducere. Ca urmare, nu a existat nicio delegare de autoritate către vreunul dintre directorii mei, iar întreaga companie lucrează în continuare cu energia ei obișnuită", a explicat Giorgio Armani.
Armani este considerat decanul modei italiene. Articolele de îmbrăcăminte create de designe-rul italian sunt renumite pentru eleganța liniilor lor clasice și pentru culorile discrete.
Designerul urmează să își prezinte următoarele colecții masculine pentru brandurile Giorgio Armani și Emporio Armani în luna iunie, la Săptămâna modei de la Milano.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.857 secunde