Ipoteză halucinantă în cazul divorțului Ancăi Țurcașiu! Ce declarații incredibile face nașul lor, Cristian Țânțăreanu

465
1
Ipoteză halucinantă în cazul divorțului Ancăi Țurcașiu! Ce declarații incredibile face nașul lor, Cristian Țânțăreanu - ancaturcasiu-1411299467.jpg
Anca Țurcașiu și medicul Cristian Georgescu s-au despărțit de comun acord în urmă cu puțin timp, după numeroase certuri și divergențe. Deși au preferat să păstreze secret divorțul, nașul de cununie al celor doi, Cristian Țânțăreanu, a povestit care sunt adevăratele motive ale rupturii celebrei artiste de medicul Georgescu.

"Între ei au fost probleme minore în ultima perioadă. Însă nimic grav, ca în orice căsnicie totul avea rezolvare. Problema era alta. Eu i-am avertizat în numeroase rânduri. Ei obișnuiau să participe la tot felul de cluburi de swingeri. I-am avertizat. Le-am spus că asta ar putea duce la despărțire într-un final. Asta a amplificat toată treaba, pe lângă ambițiile, neînțelegerile lor. , De vreo doi, trei ani ei participau din când în când la astfel de evenimente. Chiar și aici la mine în discotecă au avut o petrecere de genul acesta, când eram eu plecat în străinătate. Participau și artiști, politicieni, este o treabă cunoscută în mediul lor. În cercul lor toată lumea îi știa. Nu mă așteptam la un divorț pentru că ei au mai avut de-a lungul anilor diverse certuri. Eu și acum sper într-o împăcare. Eu cred că este posibil să se împace. Dacă ar renunța la participarea la aceste cluburi swingeri, nu știu, poate acolo, vorba aia, dragostea devine mai puternică. ", a povestit Cristian Țânțăreanu, în exclusivitate, pentru SPYNEWS.ro

Comentează știrea

gratiela
25 septembrie 2014
locuri de munca

Munca de calitate (operator online) si bine platita: 300 de dolari lunar! Vedeti acest job si convingeti-va de seriozitatea noastra! Aici puteti avea viitorul asigurat! Garantat! Acum este cel mai potrivit moment sa incepeti! Cereti urgent detalii la email …[email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6575 secunde