Începutul relației dintre Irinel Columbeanu și Alexandra Hodiș pare desprins dintr-un scenariu de telenovelă siropoasă. Ea, inocenta timidă, el, omul matur, trecut prin viață, care știe ce vrea și cum să obțină. Scânteia s-ar fi aprins în toamna lui 2012, când Irinel a participat la Balul Operei din Cluj, eveniment organizat, printre alții, și de tânăra Alexandra. Atunci însă, bătrânul cuceritor a rămas doar cu privitul... Abia spre vara anului trecut scânteia s-a transformat în flacără. Cum? Irinel și-a dus fiica, pe Irinuca, să defileze pe podimul de modă al unui festival de la malul mării. Pe aceeași scenă a pășit și Alexandra Hodiș. Cum între fete s-a legat o prietenie sinceră, cei trei au devenit de nedespărțit la astfel de evenimente. Atinși de săgeata lui Cupidon, Iri și Alex, cum o alinta el, au decis să-și trăiască iubirea discret, departe de ochii lumii.
Când toată lumea se aștepta ca Irinel și Alexandra să anunțe nunta, adolescenta, speriată de cursul vijelios al evenimentelor, i-a spus pas. "E adevărat, s-a și speriat. Cum să se mărite așa, când nu și-a terminat nici măcar liceul? În plus, nu mai suporta ironiile colegilor de școală. Pe holurile liceului din Cluj lumea șușotea când apărea Alexandra. Au deranjat-o și comparațiile cu Moni... Apoi, decizia a venit firesc: «Fată, l-am părăsit pe Iri, ajunsesem bătaia de joc a colegilor. Asta e, am toată viața înainte», mi s-a destăinuit Alexandra. Acum s-a apucat serios de carte, dăm Bac-ul la vară, nu-i de glumit", a povestit, pentru Libertatea, o amică bună a domnișoarei Hodiș. Irinel Columbeanu n-a putut fi contactat pentru a-și expune punctul de vedere, scrie libertatea.ro.