Michel Telo a cerut o scenă specială în Mamaia

492
Michel Telo a cerut o scenă specială în Mamaia - micheltelo-1339679204.jpg
Artistul brazilian a fost convins să cânte la Mamaia, după negocieri intense cu reprezentanții săi, care au pus mai multe condiții. Pe lângă suma de un sfert de milion de euro, care se estimează că va fi cheltuită în total, organizatorii au fost de acord cu mai multe cerințe speciale ale lui Telo legate de scenă, lumini, ecrane și alte amănunte tehnice. Astfel că, pe 19 august, hitul "Ai Se Eu Te Pego" va răsuna la Castel Mamaia. Se anunță unul dintre cele mai tari concerte ale acestei veri și, cu siguranță, cel mai important care va avea loc într-un club din România. Tocmai de aceea, show-ul lui Michel Telo de la Princess Summer Club Mamaia se anunță pe măsură încă de la detaliile financiare și resursele logistice puse la bătaie. Surse apropiate clubului susțin că suma totală care va fi cheltuită pentru acest eveniment se ridică la peste 250.000 de euro, mai mult de jumătate mergând în buzunarul cântărețului brazilian. Acesta vrea ca totul să fie perfect, iar organizarea impecabilă, astfel că o sumă consistentă va fi investită în scenă, lumini, ecrane cu led și alte elemente tehnice, stipulate în contractul semnat între organizatori și reprezentanții artistului. Pentru că vine într-o țară din Europa despre care nu știe prea multe, Telo suflă și în iaurt, cu atât mai mult cu cât, în urmă cu aproximativ un an, scena pe care concerta în țara natală, la Rondonopolis, s-a rupt și opt persoane aflate în sectorul VIP, ultra-aglomerat, au fost rănite. Mai mult, impresarul lui a trimis chiar și o schemă a scenei pe care va concerta Telo, solicitând să fie construită întocmai. Referitor la costurile spec-taculoase ale acestui eveniment, organizatorii s-au eschivat în a da o cifră certă. "Până în momentul de față, oficial, nu a fost anunțată nicio sumă exactă din cauza clauzei de confidențialitate care există în contractul semnat cu managerul artistului Michel Telo. Tot ce s-a vehiculat până acum sunt doar zvonuri, tot ce putem spune este că toate costurile de organizare ale evenimentului sunt cu mult peste 150.000 de euro", au declarat surse din interiorul clubului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 13 Iunie 2012
Stire din Monden : Michel Telo va concerta în Mamaia
Sâmbătă, 09 Iunie 2012
Stire din Cultură-Educație : Bob Brozman va concerta în Club Doors
Pagina a fost generata in 0.2413 secunde