O biografie neautorizată a celebrei mega-jurnaliste de peste ocean va fi lansată pe piața americană, pe 13 aprilie, de Crown Publishing, autoarea fiind Kitty Kelley. Potrivit Nydailynews.com, cartea scrisă de Kelley - care a mai realizat biografii ale unor celebrități precum Jacqueline Kennedy Onassis, Frank Sinatra, Elizabeth Taylor, Nancy Reagan și familia regală britanică - va apărea în peste 500.000 de exemplare.
Pentru a realiza lucrarea, Kelley a intervievat circa 850 de surse și a analizat viața lui Oprah timp de trei ani.
"Oprah a petrecut ani ascultând confesiunile prietenilor, însă ea a fost foarte reținută", a declarat purtătorul de cuvânt al Crown, David Drake. "Acesta este primul ei portret care o va prezenta ca niciodată înainte", a adăugat el. Cartea, care se intitulează "Oprah: A Biography", va acoperi toate aspectele vieții vedetei de televiziune, a spus Drake. "Kelley înțelege importanța culturală a lui Oprah și este un aspect pe care îl tratează extensiv", a adăugat el.
Drake a mai precizat că nici Kelley și nici publisher-ul nu sunt îngrijorați de posibilitatea ca Oprah să protesteze. "Am vorbit cu oamenii de la compania ei de producție, Harpo, joi, și au fost extrem de drăguți. Chiar și Oprah a spus, în urmă cu câțiva ani, că nu încurajează și nici nu descurajează o astfel de inițiativă", pentru că așa stau lucrurile în America.