Palmaresul Premiilor GOPO

370
3 min citire
Palmaresul Premiilor GOPO - fd0ff0f2e276d2b0f3c346d9664d432b.jpg
"Polițist, adjectiv", în regia lui Corneliu Porumboiu, a fost desemnat Cel mai bun film de lungmetraj la Gala Premiilor Gopo 2010, care a avut loc luni seara, la Palatul Parlamentului, devenind astfel marele câștigător al serii, cu șase trofee primite.
Premiul pentru Cel mai bun lungmetraj a fost prezentat și înmânat de ministrul Culturii, Kelemen Hunor, care a declarat că, deși în Europa se vorbește de un nou val al cinematografiei românești, nu este convins că se poate vorbi de valuri, dar că este sigur că există o elită efer-vescentă, creatoare, care în ultimul deceniu a reușit să arate lumii întregi valoarea peliculelor românești.
"Sincer cred că am luat prea multe premii astăzi. Au fost foarte multe filme bune, multe care nu au intrat în competiție. Sper ca de aici încolo să putem produce filme în continuare în condiții normale. Mulțumesc CNC-ului (Centrul Național al Cinematografiei, n.r.), care este coproducător al filmului și mulțumesc CNC-ului meu, fără de care nu aș fi putut face filme", a declarat marele premiant al serii, regizorul Corneliu Porumboiu, după ce i-a fost înmânat premiul pentru Cel mai bun lungmetraj.
Celelalte premii decernate peliculei "Polițist, adjectiv" au fost pentru Cea mai bună regie (Corneliu Porumboiu), Cel mai bun scenariu (C. Porumboiu), Cel mai bun actor în rol principal (Dragoș Bucur), Cel mai bun actor într-un rol secundar (Vlad Ivanov) și pentru Cea mai bună imagine (Marius Panduru). Pelicula regizată de Porumboiu a avut zece nominalizări la premiile Gopo 2010.
Cea mai bună actriță într-un rol principal a fost desemnată Hilda Peter, pentru rolul din coproducția româno-maghiară "Katalin Varga", premiul pentru Cea mai bună actriță în rol secundar i-a fost decernat Luminiței Gheorghiu, pentru rolul din pelicula "Francesca".
"Concertul", producția francezo-română-belgiană regizată de Radu Mihăileanu, care a avut opt nominalizări, a obținut premiile pentru montaj, muzică originală, machiaj și coafură și scenografie. Premiul pentru Cele mai bune costume a revenit peliculei "Călătoria lui Gruber" (Svetlana Mihăilescu).
"Lumea văzută de Ion B.", regizat de Alexander Nanau, povestea artistului-vagabond Ion Bârlădeanu, a primit distincția pentru Cel mai bun documentar, iar "Nunta lui Oli" regizat de Tudor Giurgiu a primit trofeul pentru Cel mai bun scurtmetraj.
Actrița Andreea Boșneag a fost distinsă cu premiul "Tânăra speranță" pentru rolul din pelicula "Cea mai fericită fată din lume", singurul trofeu atribuit filmului regizat de Radu Jude, care a avut 11 nominalizări la Premiile Gopo.
Premiul publicului, pentru filmul cu cele mai multe bilete vândute la cinematograf, a fost decernat peliculei "Amintiri din epoca de aur - Partea I: Tovarăși, frumoasă-i viața" (26.520 de bilete vândute). "Gomora" (Italia/Franța, 2008) a fost desemnat Cel mai bun film european distribuit în România.
În cadrul Galei Premiilor Gopo au fost acordate și premii pentru întreaga carieră actriței Draga Olteanu-Matei și scenaristului Dumitru Carabăț, care în 1963 a primit premiul pentru cel mai bun scenariu la Cannes pentru filmul "Codin".
Premiul de excelență a fost acordat etaloneurului Gina Stoica (specialist în prelucrarea peliculei, n.r.). Ambasadorul Franței la București, Henri Paul, a primit un trofeu pentru contribuția adusă în lumea filmului.
Gala a avut și un moment în care pe ecran au fost afișate numele celor care au părăsit scena în 2009, fiind amintiți, printre alții, Nicu Con-stantin, Florin Bogardo, Marius Pepino și Gheorghe Dinică.
Gala Premiilor Gopo, ajunsă anul acesta la cea de-a patra ediție, este organizată de Asociația Pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), cu sprijinul Babel Communications și al Centrului Național al Cinematografiei (CNC). Câștigătorii au fost aleși în urma votului celor 400 de profesioniști activi din industria de film autohtonă.
Premiile Gopo au fost înființate în 2007, iar numele festivalului vine de la Ion Popescu Gopo, drept omagiu pentru aniversarea a 50 de ani de la câștigarea Palme d’Or-ului pentru "Cel mai bun scurt metraj de animație" de către cineastul român (1957 – "Scurtă Istorie").

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0753 secunde