Concurs Patricia Kaas reprezintă Franța la Eurovision

417
Societatea națională France Télévisions a desemnat-o pe cântăreața Patricia Kaas să reprezinte Franța la concursul Eurovision, ce va avea loc pe 16 mai, la Moscova, preferând să aleagă o valoare sigură în acest an.
Anul 2009 marchează, totodată, revenirea Patriciei Kaas pe scenă, după o pauză de trei ani, odată cu lansarea noului ei album, "Kabaret". Participarea la eveniment reprezintă o dublă lovitură de imagine pentru "la Mademoiselle qui chante le blues", care s-a asociat acestui eveniment pentru "a da o notă excepțională reprezentării Franței pe cea mai mare scenă a cântecului european", se afirmă într-un comunicat al postului France 3.
Postul France 3 va transmite în direct concursul Eurovision în Franța și a reamintit telespectatorilor că evenimentul va fi urmărit de peste 160 de milioane de persoane din țările aflate în competiție. În privința alegerii cântecului ce va fi interpretat la Eurovision, Patricia Kaas îl va anunța ea însăși pe 9 februarie, la Paris, într-o conferință de presă.
Patricia Kaas, născută pe 5 decembrie 1966, în orașul Forbach, este una dintre cele mai de succes cântărețe franceze din lume. Din punct de vedere al stilului, muzica ei nu se încadrează în genul șan-sonetelor franțuzești clasice, fiind un amestec de pop, jazz și șanso-nete. Kass a vândut peste 16 mi-lioane de discuri pe plan mondial.
Concursul Eurovision se va desfășura la Complexul Sportiv Olympiisky din Moscova. Costurile de pregătire și organizare a competiției în capitala rusă se vor ridica la un miliard de ruble (30 de milioane de euro).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.1585 secunde