Concurs Anul diasporei pe simezele Muzeului de Artă

437

Articole de la același autor

Sălile Muzeului de Artă Constanța constituie un spațiu râvnit de mulți artiști din România, și nu numai. De aceea, un muzeu ca acesta are un program foarte încărcat, spre beneficiul constănțenilor iubitori de frumos.

"Avem o planificare destul de strânsă, multe propuneri expoziționale și interesante. La începutul lunii februarie vom începe cu o expoziție de pictură: va expune Anca Deaconu, o tânără artistă din Constanța. În a doua parte a lunii februarie avem o expoziție de grafică, din Franța. În martie, avem o expoziție a artiștilor din Constanța, care se numește «Scara cu Flori», dedicată zilelor de 1 și 8 martie. Urmează o expoziție de fotografie, adusă tot din Franța, în luna aprilie. În aceeași lună, în colaborare cu clubul Rotary se va organiza o expoziție cu vânzare în scopuri caritabile. Aceasta va cuprinde lucrări de pictură, sculptură, grafică și chiar obiecte de artă decorativă a artiștilor din Constanța" spune Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă Constanța.

Adrian Năstase, prea iubitor al operei lui Mircea Ciobanu
În luna mai va avea loc o importantă expoziție dedicată lui Mircea Ciobanu, un nume foarte cunoscut în străinătate, dar puțin apreciat la noi în țară. A emigrat în anul 1981 în Elveția, unde și-a făcut un nume, având expoziții în mai toată Europa Occidentală, dar și la New York și în America de Sud. A trecut la cele veșnice în anul 1991, la numai 40 de ani, lăsând în urmă o operă expresionistă remarcabilă.
Din păcate, în România s-a făcut puțin pentru a-l prezenta publicului. Artistul a intrat în atenția multora atunci când un fost coleg de liceu al său, Adrian Năstase, și-a însușit din patrimoniul Camerei Deputaților un tablou pictat de el. Năstase susținuse, prin purtătoarea lui de cuvânt, că artistul însuși i l-a făcut cadou în 1994. Ceea ce, având în vedere că la ora respectivă Ciobanu era deja demult în lumea celor drepți, nu a convins multă lume.
Un artist de talia lui, însă, merită să intre în conștiința publică prin alte evenimente. Expoziția din luna mai de la Constanța face parte dintr-un proiect mai larg, ce cuprinde mai multe orașe românești. Scopul ultim al proiectului, sprijinit de Institutul Cultural Român, este întocmirea, până în anul 2011, a unui catalog al artistului, care să cuprindă întreaga sa operă, care acum este răspândită în toată lumea.
În lunile mai-iunie, urmează o expoziție a unui artist român, Dorin Crețu, care trăiește în Franța. Acest eveniment se anunță a fi cu totul special, având în vedere că este vorba, din nou, de un artist care a făcut o carieră remarcabilă în străinătate, trăind din artă, ceea ce nu este puțin lucru. "El face un abstract în culori deschise și vom vedea dacă putem să aducem și un alt artist abstract, care este mai în vârstă și care lucrează cu tonuri mai închise. Ca să avem un contrast puternic. Este vorba de Mihai Horea, un constănțean la origine și un nume mare în plastica românească", spune Păuleanu.
În luna iulie, lucrurile nu sunt încă foarte bine bătute în cuie, dar directorul muzeului dorește să aducă o expoziție din Italia.
În luna august, artistul clujean Teodor Botiș va expune la Constanța.
În luna septembrie, muzeul va găzdui o interesantă expoziție dedicată unui cuplu de pictori, tată și fiu, Ion și Alexandru Țipoia, ambii angajați în avangarda românească.
Luna octombrie va fi luna tapițeriilor la Muzeul de Artă Constanța, lucrări ale unor artiști tapițeri și decoratori de la București.
În luna noiembrie, în schimb, Muzeul va găzdui o expoziție de sculptură, urmând ca ultima lună a anului să fie rezervată salonului de iarnă al artiștilor plastici constănțeni.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.7547 secunde