Cronica muzicală

Puncte, puncte

264
- Cum succesul lui Miță de la Bere Gratis nu va ajunge prea curând la nivelul celui repurtat de Mihai Trăistariu, care a făcut două milioane de euro cu o singură piesă, iată că Mihai se vede nevoit să apeleze la oamenii cu mulți bani pentru a strânge suta de mii de euro necesară pentru operația fetiței sale, bolnavă de cancer. Ca și în cazul lui Denis, băiatul fostului fotbalist farist Cosmin Pașcovici, se vede treaba că nu este de ajuns ca părinții tăi să câștige peste media în România pentru a putea supraviețui fără ajutorul semenilor.
Mihaela Rădulescu, săritoare cum o știm, a fost prima care a donat 10.000 euro pentru ca Teodora, fata lui Miță și a Lianei Stanciu, să poată ajunge la Viena, deschizând două conturi pentru ca restul lumii care face sesiunile de shopping la Harrod's să completeze necesarul de bani. Rămâne să vedem dacă solidaritatea de breaslă în lumea muzicienilor nu este doar o vorbă-n vânt și dacă artiștii pot trece peste orgolii, donându-și onorariile pentru ca Teodora să poată trăi. Într-un astfel de caz, și banii lui Vijelie sunt buni, nu numai cei ai Răduleascăi.

- Duran Duran a realizat o versiune hardcore a ultimului lor videoclip, "Falling Down", o piesă inspirată din recentele experiențe trăite de Britney Spears, Lindsay Lohan sau Amy Winehouse prin centrele de reabilitare. Zice-se că cenzorii britanici s-au îngrozit de cadrele în care membrii trupei, interpretând niște medici, bagă medicamente cu nemiluita într-o tipă aproape goală, ce luptă cu dependența de droguri. Așa că prima variantă a clipului a căzut. Nu înțeleg însă de ce nu a interzis nimeni jalnica prestație a lui Britney de la MTV Video Music Awards de anul ăsta. Pentru că a fost la fel de demoralizantă.

- Dacă nu-mi aducea aminte frate-meu, și acum mă întrebam cine e Cătălina Toma. "E aia, mă, zice fratele, de se bătea cu Nico acum câțiva ani care e cea mai tare voce din R’n’B". Pe Cătălina Toma model 2007, cu operație la nas și la buzițe, am revăzut-o la emisiunea lui Măruță de la ProTV, joi după-amiază. Cică are o relație cu un producător mare, negru și cu mulți bani de peste Ocean. Măruță zice că e vorba de Timbaland. Cătălina zice că nu: "Da’ și ăsta e cunoscut". Cin’ să fie, cin’ să fie? Jay-Z nu e, pentru că Toma n-ajunge nici la unghia lui Beyonce. Eminem nu, pentru că e alb ca brânza. Dr. Dre e mult prea gangsta, iar Snoop cred că nu era chiar atât de drogat. În sfârșit, bravo ei, s-o fi săturat și ea de Tataee, Puya sau Uzzi...

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7579 secunde