Concurs Românul Ion Bârlădeanu a discutat despre artă cu Angelina Jolie, la Paris

174
Artistul Ion Bârlădeanu, care își prezintă prima expoziție personală în Franța – "Realpolitik" -, din 25 februarie, la Galeria "Anne de Villepoix" din Paris, s-a întâlnit, vineri, cu actrița Angelina Jolie, care s-a arătat foarte interesată de lucrările acestuia.
Potrivit postului de televiziune HBO, Ion Bârlădeanu, autor de colaje și personajul principal al documentarului "Lumea văzută de Ion B" (producție HBO România și Alexander Nanau Production), se află la Paris pentru a-și prezenta lucrările la expoziția organizată de galeria H’Art București și galeria "Anne de Villepoix". Deschiderea oficială a expoziției a avut loc sâmbătă, 27 februarie.
Prin intermediul regizorului Alexander Nanau, i-au fost prezentate actriței Angelina Jolie extraordinara poveste a lui Ion Bârlădeanu și creațiile artistului, iar aceasta a dorit neapărat să-l cunoască personal, ceea ce s-a întâmplat vineri.
Jolie și Bârlădeanu au stat de vorbă aproximativ două ore despre artă și filme și au făcut câteva poze împreună. Angelina Jolie și-a exprimat admirația sinceră față de artist și dorința de a păstra legătura cu acesta.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 01 Martie 2010
Stire din Monden : Jim Carrey este bunic
Sâmbătă, 27 Februarie 2010
Stire din Monden : Târg de obiecte handmade la Friends
Sâmbătă, 27 Februarie 2010
Stire din Monden : Cronică de peste Atlantic (X)
Joi, 25 Februarie 2010
Stire din Monden : Concert E.M.I.L. la Constanța
Pagina a fost generata in 5.1418 secunde