Testamentul lui MICHAEL JACKSON este UN FALS!

489
Testamentul lui MICHAEL JACKSON este UN FALS! - michaeljacksontestament-1351425061.jpg
Unul dintre cei mai buni prieteni ai megastarului, David Gest susține că averea estimată la 1 miliard de lire sterline a Regelui Pop este "manevrată" în mod abuziv de avocați extrem de puternici.

Potrivit cotidianului The Sun, Gest susține că există un adevărat război pe averea lui Michael Jackson, decedat în 2009, și că sunt foarte multe neclarități și semne de întrebare cu privire la testamentul semnat de megastar. "Unul dintre aspectele ce ridică mari semne de îndoială este acela că lumea se întreabă cum ar fi putut Michael să semneze acel testament în Los Angeles - când se presupune că în acea zi se afla la New York? Am convingerea că acel testament este un fals", spune David Gest, prieten de mai bine de 40 de ani cu Jackson și apropiat al familiei.

Cert este că în urma acelui testament, rudele lui Michael s-au împărțit în două tabere, fiecare susținând variante diferite despre cum ar trebui împărțită averea. De cealaltă parte mai sunt producătorii și șefii de la Interscope Records, casa de discuri cu care Michael avea contract și care, în prezent, încasează sume fabuloase de pe urma vânzărilor post-mortem ale pieselor și albumelor Regelui Pop.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3723 secunde