La Circul Praga

Concurs Un câine ne dă lecții de matematică

588

Articole de la același autor

A venit circul în oraș! Sosirea caravanei colorate, instalarea cortului, paradele și reclama zgomotoasă sunt și astăzi un eveniment care monopolizează atenția spectatorilor de toate vârstele.

Am intrat, pentru aproape două ore, sub cupola magică a circului Praga. Și pe bună dreptate am retrăit magia copilăriei și mi-a revenit pe buze zâmbetul acela de copil poznaș.
Într-o forfotă continuă, aplauze lungi și chiote de bucurie, copiii, aliniați cât mai aproape de ring, ca să prindă orice mișcare a animalelor sau a jonglerului, se pregăteau de marele spectacol.
Rând pe rând, într-o adevărată paradă, dresorii și-au prezentat "arsenalul" - cămile, lame, ponei, cai pur sânge arab călăriți de maimuțe. S-a încins chiar și un meci de fotbal între Steaua și Dinamo, sportivii fiind niște boxeri năzdrăvani, lăsându-se chiar și cu eliminări și cartonașe roșii.
Apoi un câine ne-a arătat că știe foarte bine matematică, momentul fiind savurat la maxim de toți cei prezenți. Din public, s-au născocit pe loc socoteli, iar matematicianul nostru a punctat cu precizie rezultatul aflat pe niște cartonașe cu numere de la 1 la 10.
Clovnul a fost, cum era de așteptat, un alt deliciu al spectacolului, interacționând cu publicul și căutând doritori pentru numărul său.
Iar din seria "nu încercați asta acasă", jongleriile cu bile și vase ne-au arătat cât înseamnă precizia și concentrarea.
"Cireașa de pe tort" este numărul lui Indiana Jones, care scoate, din diverse cutii, șerpi, iguana, ba chiar și un crocodil. Anaconda și o iguană sunt plimbate prin public, adunând un număr impresionant de curioși, cât mai aproape de dresori.
Dar să nu credeți că la circ stați doar cuminți pe băncuțele de lemn aplaudând și trăind cu sufletul la gură fiecare moment. Ai la dispoziție o plimbare cu poneiul, apoi stai la coadă ca să prinzi o poză pe cămilă - asta da amintire de la Circul Praga! La finalul spectacolului, se oferă șansa să vizitezi menajeria, un loc în care copiii asaltează îngrijitorii cu întrebări de tot soiul.
Circul mai stă doar câteva zile la Constanța, așa că grăbiți-vă să îi prindeți magia.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9004 secunde