24 ianuarie ar putea deveni sărbătoare națională legală

803
< 1 min citire
Data de 24 ianuarie a fost declarată zi de sărbătoare legală în care nu se va lucra, conform deciziei Comisiei pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților de a adopta favorabil un proiect de lege inițiat în acest sens.
Potrivit Agerpres, deputații din Comisia pentru muncă și protecție socială au adoptat, ieri, favorabil proiectul de lege privind declararea zilei de 24 ianuarie ca sărbătoare națională legală.
Comisia pentru muncă a fost sesizată pe fond, iar Camera Deputaților este cameră decizională. Pentru a intra în vigoare, proiectul de lege trebuie aprobat de plenul Camerei inferioare a Parlamentului și apoi promulgat de președintele Traian Băsescu.
Proiectul de act normativ, inițiat de deputatul PDL Dan-Radu Zătreanu, prevede că ziua de 24 ianuarie, în care s-a înfăptuit, în 1859, Unirea Țării Românești și a Moldovei, se declară sărbătoare națională legală și va fi denumită "24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române".
Potrivit proiectului de lege, pentru marcarea zilei de 24 ianuarie, autoritățile publice și celelalte instituții ale statului vor organiza manifestări cultural-educative cu caracter științific și evocator, care vor evidenția rolul Unirii Principatelor în dezvoltarea pe multiple planuri a României.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0375 secunde