Prin "Dreptul la identitate"

350 de romi din 10 localități constănțene vor fi sprijiniți să intre în legalitate

341
1 min citire
Ieri, s-a lansat oficial proiectul "Dreptul la identitate", dedicat populației de etnie romă și derulat prin Programul Phare 2005, de către Direcția Publică de Evidență a Persoanelor Constanța, în parteneriat cu Asociația "Viitorul romilor".
Proiectul este în valoare de 44.975 de euro și se va derula în 10 localități constănțene: Băneasa, Basarabi (Murfatlar), Valu lui Traian, Cobadin, Cuza Vodă, Mircea Vodă, Cumpăna, Hârșova, Năvodari, Ovidiu.
În baza proiectului se va înființa, în fiecare localitate parte din proiect, câte un centru de informare și consiliere unde persoanele de etnie romă se vor putea adresa pentru a primi sprijin în vederea eliberării actelor de identitate sau de proprietate și pentru a le înlesni acestora accesul la serviciile publice sau pe piața muncii.
Potrivit proiectului, "Dreptul la identitate" vizează îmbunătățirea situației romilor în vederea incluziunii sociale a acestor grupuri dezavantajate.
În urma acestui proiect, din cele 1962 de persoane din cele zece localități, care au fost identificate ca beneficiari direcți, cel puțin 350 vor fi sprijinite pentru intra în legalitate.
În cadrul celor 10 centre vor lucra reprezentanți ai etniei romilor, dar și angajații primăriilor de la birourile de stare civilă, consilierii pe problemele romilor de la primării, judecători din raza arondată.
Proiectul se va desfășura pe parcursul unui an și un rol foarte important în derularea lui vor avea autoritățile locale, centrele de informare și consiliere fiind înființate tocmai pe lângă primăriile implicate în proiect.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0329 secunde