A început licitația pentru reabilitarea Cantinei Sociale de la Năvodari

238
Conducerea administrației locale Năvodari a lansat un anunț de licitație pentru găsirea unei companii care se va ocupa de lucrările de reabilitare și modernizare a Cantinei Sociale din oraș. Potrivit anunțului de licitație, firma câștigătoare va trebui să se ocupe de consolidarea corpului B, a corpului de legătură, precum și de lucrările de recompartimentare și modernizare a spațiilor destinate serviciilor sociale. 

Conform anunțului, lucrarea are o valoare de 3.380.920 lei și cuprinde deopotrivă lucrări de suprastructură, de consolidare a structurii de rezistență, de refacere a termosistemului, de reparație și înlocuire a instalațiilor sanitare și a instalațiilor electrice precum și alte lucrări. Banii provin de la Fondul European pentru Dezvoltarea Regională și de la bugetul local al Primăriei Năvodari.
Durata de implementare va fi de 12 luni de la data încheierii contractului, iar compania câștigătoare va trebuie să ofere o garanție a lucrărilor de minim 24 de luni.
Clădirea este situată pe str. Sănătății nr. 2, în apropierea Grupului Școlar Lazăr Edeleanu.
Beneficiarii direcți ai acestui proiect vor fi cele peste 200 de persoane defavorizate din orașul Năvodari, care sunt incluse la proiectul "Cantina Socială".
Precizăm faptul că acele companii interesate să participe la această licitație își pot depune oferta până pe 20 septembrie, ora 8.30.
Reamintim că decizia privind reabilitarea construcției a fost luată în cadrul primei ședințe de consiliu local pe anul 2012, desfășurate la sfârșitul lunii ianuarie. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 17 August 2012
Stire din Eveniment : Accident rutier la Năvodari
Pagina a fost generata in 0.4757 secunde