Academia Navală "Mircea cel Bătrân" prezentă la un workshop pe tema energiei regenrabile

189
Academia Navală "Mircea cel Bătrân" participă în aceste zile la workshop-ul cu tema "Avans Tehnologic în Energia Regenerabilă", organizat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE-CA.

Reprezentanții Forțelor Navale Române spun că workshop-ul face parte dintr-o serie de evenimente susținute în cadrul proiectului "Cooperare româno - bulgară pentru o dezvoltare durabilă a resursei umane tinere în domeniul tehnologiilor de energie regenerabilă, în scopul depășirii barierelor socio-culturale și a deschiderii oportunităților comune pentru obținerea unui loc de muncă de-a lungul zonei de frontieră" RES-OP-DEV, proiect finanțat prin Programul de cooperare transfrontalieră România - Bulgaria 2007 - 2013.

Evenimentul oferă oportunitatea stabilirii de noi contacte și inițierea de proiecte comune în domeniul energiilor regenerabile cu reprezentanții instituțiilor partenere în proiect: Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE-CA din București; Academia Navală "Mircea cel Bătrân"; Universitatea "Anghel Kanchev" din Ruse; Agenția Municipală pentru Energie - Ruse.

De precizat că Academia Navală "Mircea cel Bătrân" este o instituție emblematică de învățământ superior de marină, care de-a lungul a 140 de ani de existență și-a demonstrat valoarea în domeniul formării de ofițeri de marină, specialiști și oameni de valoare în același timp.

Proiectul RES-OP-DEV se desfășoară pe o perioadă de 18 luni, încă din luna iulie 2011, fiind finanțat de Fondul European pentru Dezvoltare Regională și Guvernul României. Obiectivele principale sunt stimularea schimbului de cunoștințe tehnologice și informaționale în domeniul general al energiei și în sectorul particular al energiilor regenerabile și stimularea inserției resursei umane tinere pe piața regională a forței de muncă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4386 secunde