Acord între orașele Medgidia și Silistra

418

Articole de la același autor

Consilierii locali din orașul Medgidia au fost de acord, în cadrul ședinței de ieri, ca să se implice în Gruparea Europeană de Cooperare Teritorială (GECT) cu Răspundere Limitată Medgidia - Silistra. Acest acord presupune promovarea cooperării durabile, concentrată pe dimensiunile strategiei de dezvoltare teritorială transfrontalieră regională, mai ales între România și Bulgaria.
Proiectul își propune identificarea, promovarea și punerea în aplicare a programelor, proiectelor de interes comun în domeniul cooperării teritoriale europene a membrilor săi. Totodată, va facilita cooperarea transfrontalieră și în domeniul accesării de proiecte finanțate din programe de cooperare teritorială europene, între membrii săi, în scopul întăririi coeziunii economice. Atribuțiile GECT vor fi stabilite de membrii săi prin Convenție și Statut, dar vor subscrie obiectivului de a facilita și promova cooperarea teritorială între Medgidia și orașul bulgar Silistra.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Joi, 30 Iunie 2011
Stire din Politică-Administrație : Reabilitări la Crucea
Pagina a fost generata in 1.7386 secunde