Administrația locală din Constanța pune la dispoziție 390 de biciclete

1488
Administrația locală din Constanța pune la dispoziție 390 de biciclete - primariaconstantabiciclete-1589717314.jpg

Articole de la același autor

Reprezentanții administrației publice din Constanța fac apel la locuitori și au transmis, ieri, că, pentru a evita posibilele aglomerări din mijloacele de transport în comun, oamenii ar putea folosi cu încredere bicicletele puse gratuit la dispoziție de Primăria Municipiului Constanța.

"În plus, beneficiile folosirii bicicletelor sunt multe, dar ne rezumăm la faptul că este un mijloc de transport rapid care nu poluează, te ajută să eviți aglomerațiile și, în plus, mișcarea făcută îți va aduce avantaje pe termen lung în privința sănătății", au transmis reprezentanții Primăriei Constanța.

Cele 390 de bicicletele din sistemul de bike-sharing sunt plasate în puncte cheie ale orașului. Astfel, orice turist sau localnic cu vârsta de peste 14 ani poate solicita, în mod gratuit, pe baza cărții de identitate, de la ghișeele de informații din cadrul agențiilor SPIT, un card de utilizator. Bicicleta poate fi utilizată în mod gratuit timp de maximum două ore, indiferent de numărul de închirieri zilnice. Intervalul minim între utilizări este de 10 minute.

Așadar, pentru a putea folosi echipamentul, utilizatorii trebuie să respecte mai multe condiții: trebuie să dețină un card CtBike, să se încadreze în intervalul orar 7.00 - 24.00, de luni până duminică, ultima închiriere se poate face până la ora 22.00.

De asemenea, utilizatorii au la dispoziție numărul de telefon cu tarif normal 0371.787.778, disponibil 7 zile din 7, în intervalul orar 7.00 - 24.00 (robot telefonic 24.00 - 7.00), unde pot semnala orice problemă.

XXX

Reprezentanții administrației publice locale le recomandă celor care închiriază biciclete să țină cont de regulile de igienă personală și să poarte măști. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4875 secunde