Aleşii judeţeni din Constanţa vor decide. Încă cinci localităţi beneficiare de microbuze electrice pentru elevi

368
2 min citire
Aleşii judeţeni din Constanţa vor decide. Încă cinci localităţi beneficiare de microbuze electrice pentru elevi - fond-1755870657.jpg
Consilierii judeţeni din Constanţa sunt convocaţi în şedinţă ordinară pentru data de luni, 25 iulie, cu începere de la ora 10:00.
Pe ordinea de zi se află nu mai puţin de 17 proiecte care urmează să fie analizate şi apoi votate de către aceştia.
Şedinţa va începe cu constatarea încetării de drept, prin demisie, a mandatului de consilier judeţean al Danei Mariana Constantinescu, precum şi vacantarea locului de consilier judeţean.
Un proiect important aflat pe ordinea de zi a şedinţei este cel privind aprobarea transferului dreptului de proprietate cu titlu gratuit a celor cinci microbuze electrice școlare achiziționate prin proiectul „Dotarea cu microbuze electrice pentru elevi ai unităților de învățământ preuniversitar care funcționează în localitățile eligibile de pe raza Județului Constanța", finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență –Componenta 15 – Educație.
Practic, este vorba despre cinci microbuze electrice pentru elevi care vor merge în localităţile Saligny, Saraiu, Grădina, Hârşova şi Bărăganu.
Prin transferarea dreptului de proprietate către primăriile beneficiare, reprezentanţii CJC spun că se va crea o accesibilitate îmbunătățită prin intrarea în operare a celor cinci microbuze electrice, putând fi integrate rapid în sistemul de transport al elevilor de pe raza fiecărei comune. Astfel, se va putea gândi şi concepe un program optimizat de planificare a rutelor de îmbarcare / debarcare a elevilor, iar pe de altă parte, se vor observa reduceri ale cheltuielilor cu combustibilul, dar şi a cheltuielilor de întreținere, ținând cont că microbuzele repartizate sunt noi.
Transportul şcolar modernizat şi sigur este un beneficiu direct pentru elevi şi părinți. Vehiculele noi, electrice, oferă un nivel sporit de confort pentru pasageri", se arată în proiectul cu pricina.
Aleşii judeţeni vor vota şi proiectul de hotărâre privind aprobarea actualizării indicatorilor tehnico-economici, faza PT+DE şi a contribuţiei proprii a UAT Judeţul Constanța pentru proiectul „Construire Corp nou – Departament Sănătatea mamei si copilului Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţa Sf. Apostol Andrei Constanţa".
Valoarea totală a investiţiei este de 1.008.119.727,36 lei (fără TVA).
Spitalul va avea 350 de paturi inclusiv cu echipamente IT noi, nouă săli de operaţie şi şase săli de naşteri.
Tot pe ordinea de zi se mai află şi proiectul de hotărâre privind aprobarea Proiectului Tehnic pentru obiectivul de investiții „Reabilitare și modernizare Teatru de Vară Mamaia”.
Valoarea totală a investiţiei este de 24.916.263,18 lei fără TVA, iar durata de realizare propusă este de 21 luni, dintre care trei luni proiectarea și 18 luni execuția.
Nu în ultimul rând se va vota şi proiectul de hotărâre privind aprobarea actualizării indicatorilor tehnico-economici, faza PT+DE, aferenţi proiectului „Reabilitare, modernizare si dotare Palat Administrativ Constanţa". Valoarea totală a investiţiei este de 143.642.654,92 lei, însă reprezentanţii CJC ne-au transmis că reabilitarea va începe anul următor.
Şedinţa va avea loc în Sala „Remus Opreanu” din cadrul Palatului Administrativ, în format fizic.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0857 secunde