Maria Stavrositu, candidatul pe Colegiul nr. 10

"Am avantajul de a le aduce oamenilor mesajul PD-L, partidul care ține cu ei"

234

Articole recomandate

Maria Stavrositu este candidatul PD-L pentru fotoliul de deputat pe colegiul nr. 10 din județul Constanța. Profesor de matematică, Maria Stavrositu se identifică astăzi cu doctrina PD-L și consideră că formarea profesională o ajută să aibă o viziune amplă asupra soluționării problemelor locuitorilor din colegiul său.

- Trăim într-o țară în care misoginismul se manifestă încă destul de pronunțat. Persistă încă ideea preconcepută conform căreia locul unei femei nu este în politică. Cum procedați ca să contraziceți clișeul acesta?
- Primul meu argument, valabil fie că ne raportăm la mediul politic sau la activitățile din afara lui, este faptul că sunt un om tânăr și aparțin unei generații care privește din perspectivă modernă implicarea femeii în societate și în politică. Apoi, contrazic îndoiala care ar putea plana asupra mea numai pentru că sunt femeie prin atitudinea mea și prin detalii concrete care îmi justifică realizările personale și profesionale. Dacă până la vârsta mea am reușit să am o familie frumoasă (sunt soție și mamă a doi băieți minunați), o carieră profesională reușită (sunt profesor de matematică, am activat în mediul universitar și sunt și manager în cadrul unei companii de familie), candidez la un loc de deputat în Parlamentul României, în colegiul 10 din Constanța, cred că faptul că sunt femeie devine un amănunt secundar chiar și pentru cei care au îndoieli legate de locul femeii în politică. Candidatura mea se desfășoară sub sloganul "Politician cu orizonturi europene", iar în aceste orizonturi oamenii au șanse egale, indiferent că sunt femei sau bărbați.

- Pe colegiul dumneavoastră, mai sunt în cursă încă două femei (Mariana Cojoc - PSD și Cristina Dincu - PRM). Cum vedeți acest lucru? Crește gradul de dificultate al competiției sau îl considerați un atu?
- Candidatul este candidat. Indiferent că e femeie sau bărbat, reprezintă o ofertă politică. Omul politic trebuie să își însoțească oferta de o platformă personală de avantaje competitive, printre care carisma ocupă locul ei. Pentru a convinge oamenii în colegiul 10 mă bazez cel mai mult pe programul de guvernare PD-L și pe proiectele mele, care vin în întâmpinarea cererilor cetățenilor. Oamenii vor vota până la urmă un om politic din perspectiva unei oferte politice. Eu am avantajul de a le aduce mesajul PD-L, partidul care ține cu ei și care le oferă perspective.

- Care sunt problemele specifice colegiului 10 la Camera Deputaților? Care sunt primele trei inițiative pe care le veți avea, în calitate de deputat, pentru locuitorii din Colegiul 10 al Constanței?
Poate și din perspectiva calității mele de profesor, îmi propun să fac din acest colegiu o zonă de nota 10 în Constanța. Doresc să asigur un program de asistență specializată, cu ajutorul bonelor profesioniste, certificate de specialiști, care să vină mai ales în sprijinul mamelor cu copii de la 0 la 3 ani.
Voi dezvolta un proiect de nivel european dedicat persoanelor de vârsta a treia, care să cuprindă clinici de fizioterapie, cabinete medicale, orientate pe o patologie specifică persoanelor în vârstă, care, prin sistemul de pensii sunt cele mai defavorizate, case sociale pentru bătrâni, susținute de către stat, integral sau parțial.
O altă inițiativă este reabilitarea zonei peninsulare a Constanței, în vederea valorificării potențialului ei turistic, astfel încât aceasta să devină un oraș-perlă la Marea Neagră.

- Sunteți o figură (relativ) nouă pe scena politică din Constanța. Ce anume v-a determinat să faceți un pas în față și să candidați acum pentru un mandat de deputat?
- Toată viața am urmat principiul "omul potrivit, la locul potrivit". Candidez acum pentru un mandat de deputat pentru că sunt omul potrivit, la locul potrivit și la momentul potrivit. România are nevoie de oameni tineri care să îi imprime un suflu modern, european. Eu mi-am îndeplinit cu religiozitate rolul de cetățean, sunt o persoană instruită, ofer și altora din cunoașterea mea, am o familie, am resurse să îmbunătățesc viața celor din jurul meu, simt nevoia să mă implic și cred cu convingere în proiectele și soluțiile pe care Partidul Democrat Liberal le propune pentru România anilor 2009-2012.

- De ce vă considerați mai utilă pentru constănțeni din postura de deputat, decât din cea de cadru universitar? Întrebarea vine pe fondul numeroaselor probleme cu care se confruntă sistemul de învățământ, în special cea a absenței dascălilor de valoare de la catedrele românești…
- Mă consider utilă pentru constănțeni tocmai pentru că am și experiența de cadru didactic și știu exact cu ce se confruntă studenții și absolvenții. Dacă sistemul este bolnav în întregul lui, orice efort pe care îl faci la catedră este ca o picătură într-un ocean. Școala românească este în derivă, așa că mi se pare foarte important ca oameni din interiorul sistemului să se implice și să vină cu soluții care să se aplice per ansamblu. De la catedră nu poți schimba mare lucru, din Parlamentul României, da.

- Ce anume vă legitimează, concret!, în fața alegătorilor d-voastră?
- Mă legitimează în primul rând apartenența la Partidul Democrat Liberal. Cred că atât platforma lui, cât și specialiștii care îl compun mă reprezintă și simt că am locul meu în acest partid care promovează competența și seriozitatea. Viața mea personală și cea profesională sunt elementele cu care mă legitimez în fața electoratului. Oamenii s-au săturat de promisiuni și de politicieni scorțoși, sunt sigură că așteaptă un suflu nou, tânăr și energic, deschis spre lumea modernă și spre principiile Europei.

- Despre uninominal se spune, generic, că oferă posibilitatea de a vota, de această dată, "omul, nu partidul". Cât anume din candidatul PD-L Constanța pe colegiul 10 la Camera Deputaților este Partidul Democrat - Liberal, Organizația Județeană, și cât este, realmente, Maria Stavrositu?
- Omul, candidatul, este partidul, atâta vreme cât acțiunile lui se subscriu unei grupări politice. Dacă nu aș gândi așa, eu, Maria Stavrositu, aș fi candidat independent. Sunt însă candidat pentru Camera Deputaților din partea Partidului Democrat Liberal, iar acest lucru nu este o întâmplare. Din punct de vedere politic, vă pot asigura că sunt 100% PD-L. Pe de o parte am garanția că sunt membru al unei echipe onorabile, competente, profesioniste, iar pe de altă parte, Partidul Democrat Liberal are în mine un reprezentant care poate să îi ducă mesajul corect către cetățeni și să îi ofere sprijinul necesar pentru atingerea obiectivelor propuse.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9309 secunde