"Am dispus să se scoată de la rezervele de stat apă minerală, plată și conserve"

339

Articole de la același autor

Primul-ministru Emil Boc a anunțat, astăzi, că a dispus să se scoată de la Rezervele de stat apă minerală, apă plată și conserve pentru a veni în sprijinul celor care se află blocați în trafic sau în adăposturi.

Într-o conferință de presă susținută la sediul Ministerul Transporturilor, împreună cu miniștrii Transporturilor, Anca Boagiu și Apărării Naționale, Gabriel Oprea, șeful Executivului a precizat că în acest moment sunt 26 de drumuri naționale blocate, unde MTI, împreună cu MApN, acolo unde este cazul, intervin pentru a face față situației.

De asemenea, Emil Boc a menționat că Aeroportul Internațional Henri Coandă este deschis, dar că sunt 28 de curse anulate. El le-a recomandat celor care intenționează să circule cu avionul să se intereseze dinainte dacă respectiva cursă nu este blocată.

În ceea ce privește calea ferată, Boc a afirmat că există un singur tren cu probleme - cel spre Constanța, unde a avut loc o deraiere, dar a subliniat că deja MTI a trimis o altă garnitură.

Cât despre cazurile medicale, șeful Executivului a precizat că, până în acest moment, nu sunt înregistrate cazuri medicale grave.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3126 secunde