"Am semnat cele două decrete, eliberarea din funcție și trecerea în rezervă a lui Florian Coldea"

174
1
Președințele Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă la ora 18.00. Iată ce a declarat șeful statului:




"Am semnat cele două decrete, eliberarea din funcție și trecerea în rezervă a lui Florian Coldea. Serviciile secrete sunt foarte importante. Zilele acestea s-a discutat despre serviciile secrete, despre rolul lor, despre controlul parlamentar, despre comisiile parlamentare. Pentru ca serviciile secrete să-și facă treaba bine, e bine să trasăm două linii roșii.

Una se referă la felul cum se relaționează serviciile secrete la politică, dacă e bine să se amestece în politică. Părerea mea e că nu trebuie lăsate serviciile să se amestece în poltică.

Cealaltă linie trebuie să definească cât se pot implica politicienii în servicii, dacă pot fi politizate. Părerea mea, nici această implicare nu e bună.

Parlamentul trebuie să aibă un control puternic, dar nu partinic. Pentru asta e nevoie de negocieri puternice între putere și opoziție.

Aceste lucruri ar trebui luate în discuție de noul parlament.

Am numărat cu consilierii mei și considerăm că trebuie modernizate cel puțin 12 legi referitoare la serviciile secrete.

Avem o nouă majoritate în parlament, care are rol important despre cum se abordează aceste chestiuni legate de securitatea națională.

Această majoritate va trebui să dovedească în chestiunea securității naționale și în chestiunea amnistiei și grațierii dacă este matură.

Ce fel de majoritate vom avea încă nu știm. Deocamdată noua majoritate nu a făcut nimic. Și-au pus câțiva șefi de comisii și au votat câteva promisiuni populiste din campanie.

Vom avea o majoritate care va albi dosarele celor incriminați sau vom avea o majoritate matură, care va veni lângă președinte să garantăm securitatea națională și statul de drept? Eu îmi doresc a doua variantă. O aștept!

Vă doresc o seară plăcută! ", citează realitatea.net





Comentează știrea

Cetatean
18 ianuarie 2017
DNA și președintele

Când cand urmează și Kovesi ?!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1385 secunde