Ambasada SUA, îngrijorată de propunerile pentru Legile Justiției: E nevoie de procurori independenți

98
1
Ambasada SUA, îngrijorată de propunerile pentru Legile Justiției: E nevoie de procurori independenți - hans-1504068553.jpg
Ambasada Statelor Unite la București s-a arătat îngrijorată de propunerile pe care ministrul Justiției, Tudorel Toader, le-a înaintat pentru modificarea legilor Justiției, se arată într-un comunicat remis realitatea.net. Reacția SUA vine după ce Tudorel Toader a prezentat pe 23 de august, propunerile de modificare a legilor justiției, potrivit cărora președintele ar urma să fie scos din procedura de numire a șefilor de Parchet, Inspecția Judiciară ar urma să fe subordonată Ministerului Justiției, iar absolvenții Institutului de Magistratură pot profesa ca procuror sau judecător abia după 30 de ani, și după ce timp de 5 ani au fost încadrați în alte profesii juridice. Aceste propuneri au scos, duminică, 3000 de oameni în stradă, în Capitală și au strârnit critici din parea CSM, DNA, DIICOT.


Redăm, în continuare, comunicatul transmis de Ambasada Statelor Unite, în care se precizează că instaurarea fermă a statului de drept are nevoie de un sistem judiciar puternic și independent, precum și de procurori independenți care pot urmări activitățile infracționale fără imixtiuni politice sau limitări ale actului legal de justiție:

"Parteneriatul Strategic dintre Statele Unite ale Americii și România se bazează pe angajamentul față de valorile democratice, buna guvernare și consolidarea statului de drept întrucât acestea sunt fundamentul pentru creșterea securității și prosperității noastre comune. Instaurarea fermă a statului de drept are nevoie de un sistem judiciar puternic și independent, precum și de procurori independenți care pot urmări activitățile infracționale fără imixtiuni politice sau limitări ale actului legal de justiție. Statele Unite au luat cunoștință de propunerile Ministerului Justiției din 23 august cu îngrijorare pentru independența sistemului judiciar. Îndemnăm toți actorii executivi, legislativi și judiciari din România să colaboreze pentru a continua lupta țării împotriva corupției și pentru a asigura credibilitatea instituțiilor sale", se arată în comunicatul precizat.



Comentează știrea

Liviu Burebista
30 august 2017
Si eu sant ingrijorat

Eu sant si mai ingrijorat, când vad ca strainii i-si baga nasul unde nu l-e fierbe oala

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.168 secunde