Ana Birchall dorește înființarea unei Agenții pentru egalitatea de șanse

89
Ana Birchall dorește înființarea unei Agenții pentru egalitatea de șanse - ab-1431082452.jpg

Articole de la același autor

Deputatul social-democrat Ana Birchall subliniază necesitatea conștientizării pericolelor pe care le presupune discriminarea de gen și afirmă, într-un comunicat de presă transmis redacției, că este inițiatoarea unui proiect legislativ privind egalitatea de șanse, care vizează crearea pârghiilor și a instrumentelor care să permită în mod concret eliminarea discriminărilor dintre femei și bărbați. 


În contextul marcării, pe 8 mai, a Zilei naționale a egalității de șanse între femei și bărbați, deputatul PSD Ana Birchall arată că "sărbătorirea unei zile dedicate egalității de șanse reprezintă un pas înainte în direcția promovării unui tratament egal între femei și bărbați, discriminarea de orice fel neavând ce căuta într-o societate democratică, bazată pe valori europene". 


"Prin acest proiect legislativ am propus înființarea Agenției pentru egalitate de șanse, care are rolul de a implementa legislația privind egalitatea de șanse și tratament între bărbați și femei, precum și de a monitoriza aplicarea prevederilor legislației naționale armonizate cu aquis-ul comunitar în domeniu. Astfel, eliminarea discriminărilor dintre femei și bărbați, inclusiv pe piața muncii, este reglementată în proiectul meu de lege privind egalitatea de șanse, proiect aflat acum pe ultima sută de metri, urmând a primi raport favorabil de adoptare în Comisia de muncă și protecție socială din Camera Deputaților", susține Ana Birchall, în comunicatul de presă. 


Pe lângă latura legislativă, deputatul social-democrat consideră că "este esențială și schimbarea mentalităților din România, astfel încât egalitatea de șanse între bărbați și femei să devină o realitate cotidiană". 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Duminică, 22 Martie 2015
Stire din Politică-Administrație : Ana Birchall, vizită oficială în SUA
Vineri, 21 Octombrie 2011
Stire din Politică-Administrație : Ana Birchall, promovată de partid
Pagina a fost generata in 0.8477 secunde