Antonella Marinescu, deputatul constănțean cel mai cheltuitor, iar Manuela Mitrea, cel mai econom

3168
Antonella Marinescu, deputatul constănțean cel mai cheltuitor, iar Manuela Mitrea, cel mai econom - fc7bb39f8162e580740d570464b3d85a.jpg

Articole de la același autor

Sfârșitul săptămânii trecute a adus o premieră în istoria Camerei Deputaților și a Senatului, Legislativul reușind să publice on-line cheltuielile fiecărui parlamentar în parte pentru transport, cazare, telefonie mobilă, precum și pentru birourile parlamentare în primele patru luni ale acestui an.
Institutul pentru Politici Publice a salutat această inițiativă, declarând într-un comunicat de presă că "publicarea în sine a acestor informații constituie un important pas înainte în direcția transparenței și responsabilității Parlamentului".
Deputații constănțeni s-au impus în topurile naționale privind cheltuielile de cazare în București, privind materialele de întreținere a birourilor parlamentare, chiriile plătite tot pentru acestea și salariile acordate personalului care lucrează pentru ei.
În schimb, constănțenii s-au arătat temperați în privința telefoanelor date. Dacă la nivel național există deputați precum Relu Fenechiu (5.317 lei), Nicolae Bănicioiu (4.804 lei), Ioan Oltean (3.824 lei) care nu au ținut cont de minutele vorbite, deputații noștri s-au limitat la convorbiri care să nu depășească 200-300 lei.
Deputatul constănțean care a cheltuit cel mai mult în această perioadă este Antonella Marinescu, la polul opus situându-se Manuela Mitrea, cu cele mai puține cheltuieli.

Iorguș, preocupat de întreținerea biroului parlamentar
Deputatul PD-L Zanfir Iorguș, cu o indemnizație brută de 27.976 lei și netă de 19.682 lei, a cheltuit, în primele luni ale lui 2009, 22.364 lei pentru materialele de întreținere necesare biroului său parlamentar. Astfel, el intră în topul celor 10 deputați care au investit cel mai mult în acest domeniu. Până acum, Iorguș a plătit 240 lei pentru chirie și utilități și a alocat 19.094 lei pentru salariile personalului de la biroul parlamentar.
Diurna sa pentru deplasările din București a fost de 7.414 lei, iar pentru cele din teritoriu de 4.620 lei. Pentru transportul în țară democrat-liberalul a plătit 1.668 lei, iar pentru telefonia mobilă 226 lei.

Chirilă și Ibram, cea mai mare diurnă pentru deplasarea în București
Dintre constănțeni, democrat-liberalul Constantin Chirilă și Iusein Ibram, reprezentantul Uniunii Democrate Turce din România (UDTR) în Parlament, au avut cea mai mare diurnă pentru deplasarea în București: 7.694 lei. Nici Chirilă și nici Ibram nu au călătorit în străinătate. Pedelistul a cheltuit 4.620 lei în teritoriu, iar Iusein Ibram 5.460.
Totodată, pentru cazarea în București, fiecare dintre ei a plătit 11.760 lei. În plus, Ibram a mai dat și 2.254 lei pentru cazarea în teritoriu. Transportul în țară i-a costat 1.539 lei (Constantin Chirilă), respectiv 1.884 lei (Iusein Ibram). Pentru telefonia mobilă, cei doi au dat câte 264 lei de persoană.
În vederea întreținerii birourilor parlamentare, cei doi au cheltuit aproximativ 19.000 lei. În timp ce Chirilă a plătit 289 lei pentru chirie și utilități, Ibram a cheltuit 2.000 lei pentru aceleași servicii.
Pentru salariile personalului, Chirilă a folosit 21.331 lei, iar Ibram 15.468 lei.

Maria Stavrositu, fără cazare
Deputatul PD-L Maria Stavrositu a beneficiat de o indemnizație brută de 28.251 lei și netă de 19.877 lei. Pentru deplasările în București, Stavrositu a avut o diurnă de 7.484 lei și de 4.340 lei pentru cele din teritoriu. Pentru că deține apartamente atât în Constanța, cât și în București, ea nu a mai plătit cazarea.
Transportul în țară a costat-o 1.746 lei. Pentru cele patru luni, factura ei de telefon nu a depășit 260 lei.
În privința cheltuielilor pentru biroul parlamentar, democrat-liberala a achitat 20.126 lei pentru materiale de întreținere, 1.190 lei pentru utilități și chirie și 16.870 pentru salariile personalului.

Cristina Dumitrache, cea mai mare chirie
Dintre deputații constănțeni, Cristina Dumitrache (PSD) a plătit cea mai mare sumă pentru chiria și utilitățile de la biroul său parlamentar: 6.000 lei, ea fiind deputatul care a cheltuit cel mai mult pentru aceste servicii.
Pentru materiale de întreținere a dat 15.053 lei, iar pentru salariile angajaților de la birou 17.966 lei.
Cristina Dumitrache a avut o diurnă de deplasare în București de 11.760 lei și de 4.760 lei pentru deplasările din teritoriu. Spre deosebire de ceilalți, ea a văzut și meleaguri străine, beneficiind și de o diurnă de 965 lei.

Matei Brătianu nu se plimbă peste hotare
Potrivit informațiilor publicate pe site-ul Camerei Deputaților, pesedistul Matei Brătianu nu a plătit nici un leu pentru chiria și utilitățile de la biroul său parlamentar. Materialele de întreținere l-au costat 19.625 lei, el cheltuind 11.841 lei cu salariile personalului de la birou.
Brătianu a avut o indemnizație brută de 28.320 lei și netă de 19.927 lei. Nu s-a plimbat peste hotare, dar a avut o diurnă de 7.624 lei pentru deplasare în București și de 5.460 lei pentru vizitele din teritoriu. Cazarea în București l-a ajuns la 36.019 lei, iar în teritoriu a plătit 3.050 lei.

Manuela Mitrea, fără diurnă de București
Social-democrata Manuela Mitrea a cheltuit 3.360 lei pentru diurnele aferente deplasărilor în teritoriu. Pe parcursul călătoriilor sale din țară, ea a dat 1.470 lei pentru cazare și 1.200 lei pentru transport. Nici ea nu a părăsit țara până acum. La biroul său par-lamentar, a cheltuit 19.196 lei cu materialele de întreținere, 1.000
lei cu utilitățile și chiria și 21.805 lei cu salariile personalului.

Antonella Marinescu dă cele mai mari salarii
În topul fruntașilor care au cheltuit cel mai mult cu personalul de la birourile parlamentare, se situează Antonella Marinescu. Per total, în patru luni, ea și-a răsplătit salariații de la birou cu 22.328 lei. Nu a plătit nimic pentru chirie și utilități, ci doar 19.042 pentru materiale de întreținere.
Și ea, ca și Dumitrache, a văzut și țări străine, beneficiind de o diurnă de 697 lei. Pentru deplasările în București, ea a beneficiat de o diurnă de 7.134 lei, iar pentru cele din teritoriu de una de 2.380 lei. Transportul în țară a costat-o 1.884 lei, iar cel din străinătate 784 lei.

Aledin Amet, cea mai mare indemnizație
Deputatul UDTTMR (Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România), Aledin Amet, a avut cea mai mare indemnizație brută: 28.672 lei, iar cea netă de 20.169 lei. Valoarea diurnei pentru deplasările în București a fost de 6.644 lei, iar pentru în teritoriu a ajuns la 5.040 lei. Pentru cazarea în București, Amet a cheltuit 11.760 lei, iar pentru cea din teritoriu 1.862 lei. Transportul în țară a fost evaluat la 1.770 lei.
El a mai dat 19.296 lei pentru materiale de întreținere a biroului parlamentar și 19.464 pentru salariile personalului.

Liberalii, cazare record
Cei doi deputați PNL, Gheorghe Dragomir și Mihai Lupu, figurează și ei cu câte 36.019 lei, bani cheltuiți pentru cazarea în București. Este o sumă record pe care au plătit-o și alți parlamentari pentru același serviciu.
Dragomir a avut o diurnă pentru deplasările din București de 7.554 și de 4.340 pentru cele din teritoriu, iar Lupu una de 7.134 lei pentru București și una de 4.900 lei pentru teritoriu.
Amândoi au plătit aproximativ câte 20.000 lei pentru materialele de întreținere a birourilor parlamentare. Dacă Dragomir a dat 2.046 lei pentru chirie și utilități, Lupu a plătit 4.375 lei pentru aceleași servicii. În timp ce Gheorghe Dragomir a acoperit salariile personalului cu 18.635 lei, Mihai Lupu a avut nevoie de doar 14.741 lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8997 secunde