Antonescu spune că Partidul Conservator nu a fost niciodată dependent de PNL

83
< 1 min citire
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că Partidul Conservator nu a fost niciodată dependent de Partidul Național Liberal și că asocierea dintre cele două formațiuni nu a funcționat niciodată ca o alianță.
"PC nu a fost niciodată dependent de PNL. Toate partidele care au format USL și-au păstrat independența. E adevărat că asocierea pe care noi am denumit-o Alianța de Centru Dreapta, emisfera dreaptă a USL nu a funcționat propriu-zis ca o alianță, nu am avut ședințe periodice, consultări, decizii, ci am preferat să facem aceste lucruri în cadrul USL, unde ne-am spus cuvântul fiecare. Niciodată eu nu am vorbit în numele întregii Alianțe de Centru Dreapta, niciodată nu am vorbit în numele PC, cred că s-a instituit aproape ca proverbială formula cu cei trei lideri Victor Ponta, Daniel Constantin și cu mine", a spus Antonescu.
Liderul liberal a punctat că PNL nu a încercat să marginalizeze niciodată PC, chiar dacă uneori conservatorii au avut opțiuni comune cu social-democrații, cum ar fi coabitarea. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0327 secunde