Asociația Orașelor din România cere salarii mai mari pentru primari

1838
Asociația Orașelor din România cere salarii mai mari pentru primari - beab8788780b3b01d56b4ddacf18baf5.jpg
Conducerea Asociației Orașelor din România (AOR) a făcut recent un apel către Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ministerul Finanțelor Publice în vederea organizării unei dezbateri privind statutul actual al primarilor de orașe, municipii și comune.
Președintele executiv al AOR, Ionel Chiriță, a declarat pentru ziarul "Cuget Liber" că încă nu a primit un răspuns oficial din partea guvernanților. Conducerea AOR a mai subliniat faptul că această întâlnire ar trebui organizată cât mai repede pentru a găsi cele mai bune soluții și pentru a completa "Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice", aflată acum în dezbatere.

Recunoașterea demnității funcției de primar
Potrivit liderilor AOR, "primarul trebuie să aibă prima poziție în colectivitatea pe care o reprezintă și administrează, iar aceasta nu se poate referi doar la atribuții și responsabilități, ci și la recunoașterea prin salarizare a funcției de primar", această măsură asigurând recunoașterea demnității edilului.
Așa cum se precizează în apelul AOR, primarul trebuie să aibă cel mai înalt nivel al veniturilor salariale în raport cu toți angajații din aparatul propriu și al managerilor/directorilor de regii publice sau al societăților comerciale din subordinea consiliului local.
Mai mult, în viziunea conducerii AOR, primarul trebuie să aibă cel mai înalt nivel de salarizare în raport cu toți cei salarizați din fonduri publice (cel puțin egal cu al directorilor unităților școlare/directorului spitalului/comandantului poliției din localitatea respectivă).
Ionel Chiriță a mai subliniat că "veniturile salariale ale directorilor unităților școlare, ale managerilor spitalelor și comandanților poliției la nivelul orașelor sunt mult mai mari decât ale primarilor, ceea ce îl pune pe cel ales să administreze întreg orașul pe parcursul unui mandat într-o poziție cel puțin delicată".
De asemenea, liderii AOR susțin că primarul și viceprimarul, înde-plinind funcții executive și având o activitate permanentă pe întregul mandat trebuie să beneficieze de toate drepturile caracteristice unei funcții executive (spor de vechime, prime, spor pentru ore suplimentare/spor de dispozitiv, primă de vacanță și celelalte drepturi).
Un alt aspect semnificativ pe care AOR îl menționează este acela că salarizarea primarilor trebuie să țină cont atât de dimensiunea unității administrativ-teritoriale, cât și de responsabilitățile date de lege, care de obicei, țin cont de tipul și rangul unității administrativ-teritoriale.
În concluzie, Asociația Orașelor din România solicită administrației centrale să încadreze primarii de orașe și de municipii în clase cu 4-5 niveluri mai ridicate față de actuala propunere și să acorde drepturile caracteristice unei funcții executive pentru toți primarii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2694 secunde