Atenție șoferi! Drumul Constanța - Hârșova va fi împânzit de radare

1448
Atenție șoferi! Drumul Constanța - Hârșova va fi împânzit de radare - b23460a118676edd731965889987c02b.jpg
În urma devierii traficului greu dinspre Cernavodă pe ruta ocolitoare DN 2A spre Hârșova, mai multe localități se confruntă cu probleme grave. Casele din apropierea șoselei sunt serios zgâlțâite de traficul greu, apărând pericolul ca multe locuințe să se prăbușească. Cea mai afectată zonă este Crucea.
O serie de soluții imediate, pentru rezolvarea acestei probleme au fost stabilite în cadrul ședinței convo-cată ieri de către prefectul Claudiu Palaz. La aceasta au participat toate părțile implicate în problema caselor din comuna Crucea ce se află în pericol de a se prăbuși din cauza devierii circulației pe tronsonul DN 2A. Astfel, primarii localităților Crucea, Hârșova, Mihail Kogălniceanu și Nicoale Bălcescu, împreună cu prefectul, șeful Poliției Rutiere Constanța, Constantin Dancu, și reprezentanții Direcției Naționale de Drumuri din județ au stabilit strategii pentru diminuarea efectelor cauzate de către mașinile de tonaj mare și de cele care circulă cu o viteză ce depășește limita legală.
În primă instanță, la sesizarea reprezentantului DND, Alexandru Crețu, a fost dezbătută situația mașinilor cu gabarit depășit care circulă pe acel tronson de drum noaptea, mașini care "transportă piatră din cariere către Slobozia, dar depășesc limita de greutate prevăzută de lege."
Prefectul a afirmat că verificare autobasculantelor a căror încărcătură depășește limita legală trebuie făcută la punctele de control de la Giurgeni prin solicitarea tichetului de cântar, estimarea încărcăturii propriu-zise în alt mod fiind practic imposibilă. Claudiu Palaz și organele de poliție implicate au convenit că pașii cei mai importanți ce trebuie efectuați pentru diminuarea acestor aspecte sunt amplasarea de radare pe porțiunea de drum vizată, acțiune ce a început deja în cursul zilei de ieri și supli-mentarea forțelor de poliție pentru a se descuraja astfel depășirea limitei de viteză impusă prin lege.
Primarii au venit și ei cu o serie de sugestii, care au fost luate mai mult sau mai puțin în calcul de către prefect. Primarul din Hârșova, Tudor Nădrag a sugerat amplasarea unor radare fixe în acea porțiune și a unor plăcuțe de avertizare, care să le reamintească șoferilor că vor fi sancționați în cazul în care trec peste viteza de 50 km/h, "măcar pentru a-i mai speria puțin". Palaz a afirmat că aceasta ar fi o idee bună în măsura în care primăriile sunt dispuse să suporte cheltuielile aferente și a amintit de o decizie în acest sens ce a fost anulată din cauza "lăcomiei unora care au montat radare unul după altul".
De asemenea, primarul comunei Crucea a întrebat cum vor fi despăgubiți oamenii ale căror case vor fi distruse, dar prefectul a menționat că se va analiza fiecare caz în parte la momentul respectiv, prioritară fiind reducerea cât mai rapidă a efectelor produse de mașini.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4963 secunde