Autostrada Soarelui are drum liber până la Constanța

1576
Autostrada Soarelui are drum liber până la Constanța - 7e5e0505d9b7c6978dc89c760e6fcb5f.jpg
Ultima ședință de fond funciar pe anul 2010 a avut ca scop deblocarea problemelor legate de punerea în posesie pe amplasamente din mai multe localități prin care va trece Autostrada Soarelui. Potrivit prefectului Claudiu Palaz, în cadrul întâlnirii care a avut loc ieri au fost soluționate o serie de probleme, multe dintre ele minore, dar care împiedicau bunul mers al lucrărilor la obiectivul amintit. De la ultima ședință de fond funciar la care au participat și factorii implicați în derularea lucrărilor la autostradă și până în prezent au fost soluționate o serie de probleme, după cum a ținut să precizeze reprezentantul Guvernului în teritoriu, ceea ce reprezintă un pas important. Următoarea ședință de fond funciar care va avea loc în ianuarie și la care vor participa din nou factorii decizionali implicați în construirea autostrăzii va fi și un moment de bilanț, când se vor contoriza atât problemele ridicate, cât și rezolvările găsite. Următorul pas va fi, după cum a precizat prefectul Claudiu Palaz, verificările pe teren. "După rezolvarea problemelor ridicate de constructori, vom merge să urmărim și respectarea graficelor de lucrări, în teren, împreună cu presa", a spus prefectul. Singurele probleme care nu vor putea fi rezolvate până la finalul lunii ianuarie 2011, dar pentru care s-au identificat deja soluții, vor fi cele legate de suprapunerea de terenuri de la Cernavodă și amplasarea unor conducte de gaz, petrol, pe suprafețe de teren pe care va trece porțiunea de șosea de centură a Constanței. Acestea presupun o perioadă mai mare de lucru.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0692 secunde