"Avem negocieri să-l schimbăm pe Zgonea din fruntea Camerei Deputaților"

96

Articole de la același autor

Liderul deputaților PNL Ludovic Orban a declarat, astăzi, că PNL are negocieri la nivelul Camerei Deputaților cu grupuri parlamentare și deputați pentru formarea unei majorități pentru a-l schimba pe Valeriu Zgonea din funcția de președinte al Camerei.

"În mod evident, atunci când vom dispune de majoritate parlamentară puteți fi convinși că vom demara procedurile de schimbare a domnului Zgonea din funcția de președinte al Camerei Deputaților. În rest, dacă vom avea capacitatea de a schimba și postul va deveni vacant, se va lua o decizie în conformitate cu prevederile statutare a PNL", a afirmat Orban, întrebat dacă atunci când PNL va avea majoritatea parlamentară, Alina Gorghiu va reprezenta o soluție pentru funcția de președinte al Camerei.


Conform Mediafax, el a arătat că numele lui Vasile Blaga este vehiculat pentru președinția Senatului, dar, dacă se va forma majoritatea la Senat, decizia candidatului partidului pentru acest post se va lua în conformitate cu statutul partidului.


Orban a spus că, la nivelul Camerei Deputaților, el și colegii săi desemnați de partid, poartă negocieri cu deputați pentru a forma majoritatea parlamentară.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.227 secunde