Baconschi a discutat cu reprezentanții comunității române din New York despre vot, vize și scut

Articole de la același autor
Ministrul afacerilor externe, Teodor Baconschi, care se află în vizită de lucru în SUA, cu ocazia celei de a 66-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, a participat ieri la o întâlnire cu reprezentanții comunității românești din New York. Cu această ocazie, șeful diplomației române a purtat un amplu dialog cu cetățenii români prezenți la întâlnire, cu privire la proiectele acestora, problemele cu care se confruntă, dar și reușitele cu care se mândresc, informează MAE.
"O comunitate puternică, respectată și vizibilă aici, în SUA, reprezintă un ajutor neprețuit pentru relația noastră cu acest stat. Contăm pe lobby din partea dvs. pentru desființarea vizelor de călătorie în SUA pentru cetățenii români", a evidențiat ministrul Baconschi.
El le-a vorbit românilor din New York și despre proiectul de lege inițiat de MAE privind introducerea votului prin corespondență, care va scuti cetățenii de la deplasarea pe distanțe mari pentru a-și exprima opțiunile de vot. Potrivit MAE, reprezentanții comunității românești din New York au salutat demersul privind simplificarea participării cetățenilor români din străinătate la procesul electoral.
Un alt subiect pe agenda discuțiilor cu românii de la New York l-a reprezentat parteneriatul strategic pe care România îl are cu SUA, inclusiv din perspectiva recentului Acord privind sistemul de apărare antirachetă, semnat la Washington cu numai o săptămână în urmă.
Ministrul afacerilor externe și-a manifestat satisfacția pentru faptul că românii din SUA au reușit să-și construiască o reputație foarte bună în statul de reședință, demonstrate de numeroasele acțiuni, manifestări și evenimente organizate, de asociațiile și publicațiile de limbă română înființate.