Banii de zile negre ai deputaților constănțeni

452
Banii de zile negre ai deputaților constănțeni - doamnabancacopy-1309799971.jpg
Potrivit declarațiilor de avere ale parlamentarilor constănțeni, actualizate la începutul lunii iunie, deputații strâng bani în conturi, pentru zile negre. Am putea spune că mulți dintre ei au dezvoltat această atitudine de autoconservare pentru că au fost speriați de criză. Alții au fost dintotdeauna strângători, conturile lor datând dintr-o perioadă cu mult înaintată momentului de începere a crizei economice.

Eduard Martin
Fruntașul la categoria conturi deschise este pesedistul Eduard Martin. Fiul fostului prefect al Constanței, Gheorghe Martin, are nici mai mult, nici mai puțin de 12 conturi și depozite deschise din 2005 până în prezent. Însumați, banii pe care Martin îi are puși deoparte depășesc 700.000 de lei. Pe lângă această sumă, Eduard Martin are de primit aproximativ 420.000 de lei din împrumuturile acordate către trei societăți comerciale.

Antonella Marinescu
Reprezentanta PSD, Antonella Marinescu, are șapte conturi în bancă, deschise din 2006 până în 2009. Trei dintre ele depășesc 55.000 de euro, iar celelalte patru trec de 9.000 de lei. Antonescu deține acțiuni și părți sociale cu o valoare la zi de 50.000 de lei.

Aledin Amet
Deputatul din partea UTTMR, Aledin Amet, are cinci conturi deschise în perioada 2008-2010. Primele două dintre acestea însumează 40.000 de euro, iar banii au fost obținuți din vânzarea a două apartamente. Celelalte trei depozite bancare sunt în lei și ajung, în total, la suma de 35.000 de lei.

Zanfir Iorguș
Fostul primar al Mangaliei, deputatul PDL, Zanfir Iorguș, are trei depozite la băncile din sudul litoralului. Primul este de 41.958 de lei, cel de-al doilea este de 70.381 de euro, iar ultimul de 29.021 dolari. De asemenea, Iorguș deține 69.000 de lei numerar și a împrumutat mai multe persoane fizice și o societate comercială cu suma de 775.335 de lei.

Matei Brătianu
Pesedistul Matei Brătianu are și el bani puși deoparte pentru vremuri grele. Brătianu are patru conturi deschise, în care a depozitat pe perioada 1996-2009, suma de 241.150 de lei și aproximativ 4.500 de euro.
De asemenea, Brătianu are dați împrumut unor rude și apropiați 8.500 de euro și 6.000 de dolari.

Constantin Chirilă
Reprezentantul PDL în Camera Deputaților, Constantin Chirilă, are doar două conturi în bancă, de tip fonduri de investiții, în care a plasat, în anul 2002, aproximativ 65.000 de lei.

Gheorghe Dragomir
Liberalul Gheorghe Dragomir are cinci depozite bancare din perioada 2002-2009, unele dintre ele fiind completate și în 2010. Adunate, acestea ajung la suma de aproximativ 84.000 de lei.

Mihai Lupu
Se pare că 2010 a fost unul destul de productiv pentru liberalul Mihai Lupu. Din cele două conturi bancare pe care le are deputatul PNL, unul a fost realizat în 2005 și este de 20.000 de lei, iar cel de-al doilea este de 600.000 lei și a fost deschis în 2011.

Manuela Mitrea
Deputatul PSD Manuela Mitrea, și-a pus banii în șase conturi, dintre care două în euro, unul în dolari, iar celelalte trei sunt în lei. Unul dintre conturile în euro se află plasat într-o bancă din Austria. În total, Manuela Mitrea are puși deoparte pentru zile negre 39.676 de lei, 1.908 euro și 1.068 de dolari.

Maria Stavrositu
Membrul PDL, Maria Stavrositu a deschis în perioada 2005-2010 patru conturi a căror valoare totală este de 247.717 lei.
v v v
Menționăm că, atât deputatul PSD, Ileana Cristina Dumitrache, cât și cel din partea UDTR, Iusein Ibram, nu dețin conturi bancare. De altfel, ambii membri ai Camerei Deputaților au declarațiile de avere la fel de goale, singura excepție fiind faptul că Ibram are menționat un apartament în Tulcea. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.377 secunde