Băsescu l-a felicitat pe Obama

167
Băsescu l-a felicitat pe Obama - 101215obamasmiletaxreut605-1352292188.jpg

Președintele Traian Băsescu i-a transmis, astăzi, un mesaj de felicitare președintelui Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, pentru realegerea sa în funcție, în care și-a exprimat speranța că va avea ocazia să-l reîntâlnească în viitorul apropiat.


"Am deosebita plăcere să vă scriu pentru a vă felicita cu prilejul victoriei în alegerile prezidențiale din data de 6 noiembrie. Atât campania dumneavoastră de succes în vederea realegerii, cât și determinarea de a vă îndrepta spre o nouă viziune a Americii în care prosperitatea este împărtășită tuturor, au atras atenția românilor și a națiunilor din întreaga lume.

 Realegerea dumneavoastră survine într-un moment foarte prilenic pentru parteneriatul strategic româno-american. Relația progresivă, construită pas cu pas, a reprezentat întotdeauna forța dinamică a parteneriatului nostru bilateral", se arată în mesajul președintelui Băsescu.


El subliniază că Declarația Comună privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI, semnată în septembrie anul trecut, este dovada "încrederii și a prieteniei" dintre cele două țări, care trasează, în egală măsură, liniile viitoare ale cooperării.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2776 secunde