Băsescu solicită adoptarea Codurilor de procedură penală și civilă și a Legii ANI în actuala sesiune parlamentară

258
Președintele Traian Băsescu a trimis, ieri, scrisori președinților Camerei Deputaților și Senatului, în care reînnoiește solicitarea ca, până la intrarea în vacanța parlamentară, cele două Camere să aprobe proiectele Codului de procedură penală și Codului de procedură civilă, precum și Legea ANI, precizează Mediafax.
Președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase a convocat Biroul Permanent al acestui for pentru această dimineață, la ora 8.00. Totodată, Roberta Anastase a anunțat ieri după-amiază că proiectul Legii Agenției Naționale de Integritate și Codurile de procedură civilă și penală vor intra, astăzi, în dezbaterea plenului.
Secretarul Camerei Deputaților, Dumitru Pardău, a precizat la rândul său că deputații vor lucra în  această săptămână în plen, de luni până joi, pentru a putea epuiza dezbaterea proiectelor aflate pe ordinea de zi. Dumitru Pardău a mai afirmat că vor fi dezbătute cu prioritate Legea ANI, Codurile de procedură civilă și penală, Legea Camerelor agricole, Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe în vacanța parlamentară, Legea Poliției Locale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6832 secunde