În semn de solidaritate cu Olga Zeicu,

Conducerea Organizației de Femei a PNL Constanța și-a dat demisia în bloc

2886
1 min citire
Cei trei vicepreședinți ai Organizației de Femei a PNL Constanța, Elena Zahiu, Mărioara Costandache și Iulia Burlacu, precum și membrii Constanța Loica, Angela Doicescu, Silvia Lupu și Ioana Pernici și-au dat demisia, ieri, din funcțiile pe care le-au obținut în urma alegerilor desfășurate în mod democratic. Femeile liberale susțin în motivarea demisiei lor că au făcut acest pas în semn de solidaritate cu președintele lor, Olga Zeicu, "care a fost exclusă pe nedrept din PNL".
Biroul Politic al Organizației era format din 11 persoane.
"Dacă ești o persoană cu principii care crede cu adevărat în valorile liberale, în momentul în care adopți o poziție care nu convine ești imediat catalogat ca fiind persoana non-grata de către cei care prin metode frauduloase și-au însușit conducerea unei organizații importante, cea din municipiul reședință de județ. Cum este posibil ca persoane care nu au performat, nu au obținut rezultate notabile în niciun an electoral, să primească girul de a conduce destinele unui oraș de talia Constanței…", susțin ele în demisia înaintată președintelui Filialei PNL Constanța, Gheorghe Dragomir.
Liberalele mai precizează că au fost prezente în sală la Adunarea Municipală din 22 mai persoane care "habar nu aveau cine este președintele organizației PNL, persoane care au fost aduse doar să voteze, nu știau efectiv de ce au venit, știau că trebuie să voteze pe cineva, conform instrucțiunilor primite".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0315 secunde