Legătura Constanța-Rotterdam, una dintre prioritățile României în perspectiva Strategiei UE pentru Regiunea Dunării

4642
1
Legătura Constanța-Rotterdam, una dintre prioritățile României în perspectiva Strategiei UE pentru Regiunea Dunării - bd6834b4625e4f9aadf71fb4a5813c94.jpg
Europarlamentarul PNL Ramona Mănescu a făcut, ieri, la Constanța, o serie de declarații de presă pe tema Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării. La evenimentul ocazionat de derularea, la Constanța, miercuri și joi, a Conferinței de închidere a procesului de consultare publică pe marginea acestei strategii au participat, de asemenea, vicepreședintele Forumului pentru Delta Dunării, europarlamentarul ALDE Michael Theurer, membru în Comisia pentru Dezvoltare Regională din Parlamentul European, dar și consilierul local Constantin Matei, fost director al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța (CNAPMC). Pornind de la Rezoluția PE din 21 ianuarie 2010 privind strategia europeană pentru Regiunea Dunării, eurodeputatul liberal și-a exprimat speranța ca această inițiativă să nu rămână "pe hârtie", la nivelul "cuvintelor frumoase", ci să se concretizeze, în ideea de a avea efecte în plan economic și social. În această ordine de idei, Ramona Mănescu a adus în discuție mecanismele de finanțare pe care PE încearcă să le identifice pentru implementarea strategiei, menționând că, în opinia sa, e dezirabilă păstrarea actualei linii de finanțare, adică acea linie bugetară care se referă la politicile de vecinătate. Canalul Rin-Main-Dunăre, un obiectiv pe termen lung În continuare, europarlamentarul a explicat câteva dintre beneficiile care ar putea decurge, pentru România, din derularea Strategiei UE pentru Regiunea Dunării. Astfel, Mănescu a menționat aici - subliniind, însă, necesitatea implementării reale a strategiei - dezvoltarea Portului Constanța din punct de vedere al infrastructurii, al dezvoltării terminalelor. Tot ieri și tot în contextul conferinței de presă susținute de Ramona Mănescu și Michael Theurer, consilierul local municipal Constantin Matei, fost director al Portului Constanța, a explicat în ce măsură strategia menționată ar putea conduce spre rezolvarea unora dintre problemele care, de câțiva ani, încă planează peste Constanța și, în speță, peste România. În sensul acesta, Matei a precizat că realizarea, în România, a adâncimii minime de doi metri pe cursul navigabil al Dunării, dar și legarea Portului Constanța de Rotterdam - prin eliminarea tuturor barierelor - ar fi obiectivele oportune care ar putea fi concretizate prin Strategia UE. Cu alte cuvinte, cel puțin la nivel teoretic, prin intermediul acestei strategii, visul canalului navigabil Rin-Main-Dunăre ar putea deveni realitate. Nu în ultimul rând, eurodeputatul Michael Theurer a ținut să mențio-neze că, deși această strategie nu e încă finalizată, nu trebuie ignorat faptul că Dunărea este o veritabilă sursă de creștere economică, precum și o oportunitate pentru dezvoltarea turismului, a transportului, dar și o pârghie pentru cooperarea culturală și că, tocmai de aceea, implementarea strategiei UE trebuie să fie o prioritate.

Top articole din Politică-Administrație

Comentează știrea

WwvotjIxh
10 februarie 2012
SSkaQHaAwtxH

January 28, 2011ĂŽl cetisc pe cei doi bloggeri recomandaÅ£i de tine, dar nu se potriveau Ă®n această listă :)  

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8478 secunde