Blaga: "Tăriceanu ar trebui să demisioneze de la șefia Senatului"

249
2
Blaga:

Articole de la același autor

Copreședintele PNL, Vasile Blaga, consideră că cel mai bun lucru pe care ar putea să îl facă președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, ar fi să își dea demisia din funcție.

"Nu m-am pronunțat niciodată asupra unui dosar aflat în instrumentarea magistraților. Nu o să o fac nici acum, dar în ceea ce îl privește pe președintele Senatului, de data aceasta, eu cred că cel mai bun lucru pe care ar putea să îl facă domnia sa este să își dea demisia din funcția de președinte al Senatului, pentru că, până la urmă, lezează interesele țării. Nu a mai fost niciodată o astfel de situație", a declarat, ieri, Vasile Blaga.

Procurorii DNA Brașov au dispus, ieri, efectuarea urmăririi penale față de președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, pentru comiterea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului.

DNA precizează că, în cadrul actelor de cercetare efectuate pentru lămurirea cauzei referitoare la retrocedarea presupus nelegală a unei suprafețe din Pădurea Snagov și a Fermei Băneasa (a cărei trimitere în judecată a fost mediatizată în 18 mai), s-a dispus citarea lui Călin Popescu Tăriceanu, pentru a fi audiat ca martor.

"Fiind audiat în 15 aprilie, în depoziția luată sub jurământ, acesta a făcut declarații necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esențiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat și nu a spus tot ce știe în legătură cu împrejurări esențiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/îngreunarea cercetărilor și a tragerii la răspundere penală a inculpaților cercetați în dosarul trimis în judecată", susțin procurorii. 

Comentează știrea

Porcu penal...vorbeste
25 mai 2016
Dorel de la cta

Incredibil....

bas
25 mai 2016
porcusorul

...Deranjeaza CP Tariceanu..A ramas ultimul bastion in calea dictaturii basiste pnl pdl.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6853 secunde