Boc amână depunerea candidaturii pentru un nou mandat

87

Articole recomandate

Emil Boc, primarul din Cluj-Napoca, a amânat depunerea candidaturii pentru un nou mandat la alegerile locale din 2016, în cadrul procedurii interne a PNL. El a anunțat conducerea partidului că trebuie să rezolve, mai întâi, problema deșeurilor și să finalizeze proiectele cu fonduri europene.

În opinia co-președintelui PNL Cluj, Daniel Buda, abordarea lui Emil Boc este una responsabilă, în condițiile în care acesta înțelege că sunt chestiuni care trebuie întâi rezolvate pentru a se continua o bună gospodărire a municipiului Cluj-Napoca.

Buda a subliniat că "Emil Boc a anunțat atât conducerea PNL Cluj, cât și conducerea națională a partidului că, în acest moment, este preocupat doar de problemele proiectelor cu fonduri europene de 150 de milioane de euro și deșeurilor și apreciază că ar fi prematură evaluarea unei candidaturi ferme. Este o abordare absolut responsabilă din partea actualului primar, dincolo de rigorile interne ale PNL, care înțelege că sunt chestiuni care trebuie rezolvate pentru a se putea continua o bună gospodărire a municipiului Cluj-Napoca. Este un comportament de om responsabil, vrea întâi să rezolve problemele stringente ale orașului. Abordarea este urmare a experienței administrative a lui Emil Boc".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.2048 secunde