Bogdan Bola a demisionat din PNL. "Plec din partidul al cărui soldat fidel am fost mereu"

310
1
Bogdan Bola a demisionat din PNL.

Articole de la același autor

Deputatul Bogdan Bola a demisionat din Partidul Naţional Liberal, urmând astfel drumul pe care l-a ales şi fostul preşedinte PNL, Ludovic Orban.
Bola se alătură astfel celor 15 parlamentari care l-au susţinut şi îl susţin în continuare pe Ludovic Orban. Bogdan Bola şi-a anunţat demisia din PNL printr-un text postat pe pagina sa personală de Facebook.
"Dacă eram un simplu votant PNL, văzând direcția complet greșită de azi a partidului, aș fi spus doar că nu mai votez niciodată săgeata. Însă ca membru din anii '90 și deputat ales la alegerile de anul trecut, când am promis oamenilor o guvernare FărăPSD, astăzi nu mai îmi rămâne nimic de făcut decât să îmi dau demisia din partidul al cărui soldat fidel am fost atâția ani de zile.
Actuala conducere a PNL a făcut ca toate promisiunile noastre să devină deșarte, iar oamenii, pe bună dreptate, ne reproșează azi că i-am mințit. Știu, știu textul, e pentru binele românilor doar că românii ne-au arătat clar, prin vot, ce își doresc. Îmi cer iertare tuturor liberalilor, membri și simpatizanți, care azi se simt înșelați și că votul lor a fost irosit.

Probabil mi-ar fi fost mai bine și mai profitabil să rămân și să tac din gură, închizând ochii și astupându-mi urechile la construcția USL-istă de azi. Dar nu pot și nici nu vreau. Așa că, voi merge mai departe pe drumul meu, voi încerca să construiesc ceva bun și sănătos și astfel să nu mai fim nevoiți niciodată să ne cerem scuze pentru mizeria provocată de unii care ajung vremelnic în vârf", a declarat deputatul Bogdan Bola.

Comentează știrea

Jon
26 noiembrie 2021
PNL confiscat de talibanii lui kv johannis

Peste 80% din membrii PNL au optat pentru guvernare cu USR. Decizile luate de kv johannis si actualii liderii PNL care nu tin cont de aceasta optiune, duc PNL la remorca PSD si la ostilizarea majorității zdrobitoare a membrilor și simpatizanților liberali. Semnalul de alarmă al pericolului ca PNL să se înscrie pe o traiectorie similară PNȚCD-ului din 2000, a fost tras de membrii si simpatizantii PNL care le-au cerut, in continuarele cer actualilor lideri, sa refaca coalitia de dreapta cu USR, nu cu ,,ciuma rosie”! NU cu PSD!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7769 secunde