Bogdan Huțucă, deputat PNL: „Vom face din județul Constanța ceea ce merită: o regiune de nivel european”

1359
Bogdan Huțucă, deputat PNL: „Vom face din județul Constanța ceea ce merită: o regiune de nivel european” - fondbogdanhutuca2-1605121299.jpg
După două decenii în care, în loc să evolueze, a regresat, Constanța are șansa de a deveni un oraș european. Așa cum în București nivelul de trai este peste cel mediu din Uniunea Europeană, așa trebuie să se întâmple nu numai în municipiul Constanța, ci în tot județul. Este dorința și promisiunea președintelui PNL Constanța, Bogdan Huțucă, deputat și candidat pentru un nou mandat. Locul 1 pe listă. O dorință care are o foarte bună bază de plecare.

În primul rând, PNL este la guvernare de un an, timp în care a demonstrat că se pot lua măsuri în interesul cetățenilor, nu al politicienilor.

„Guvernul PNL a dezamorsat „bombele” din justiție și economie plantate de către cei de la PSD, dar a reușit, de asemenea, să pună economia în mișcare. În primele 10 luni ale acestui an, nivelul investițiilor este cel mai ridicat din ultimii 10 ani. Mai mult, România este singura țară din Uniunea Europeană care va evita recesiunea tehnică. Este o realizare, fără doar și poate, a Guvernului Orban pe care niciun cârcotaș nu o poate nega”, a declarat Bogdan Huțucă.

În al doilea rând, Bogdan Huțucă și echipa sa au reușit două premiere absolute pentru PNL: au câștigat Primăria Constanța și Consiliul Județean Constanța. Lucrurile au intrat în linie dreaptă. După învestirea în funcție a lui Mihai Lupu și a lui Vergil Chițac, a urmat parafarea acordului de colaborare cu USR-PLUS la nivelul municipiului Constanța și numirea, acum două zile, a viceprimarilor.

„S-a încheiat o etapă care a durat 20 de ani. Nu ne vom uita în urmă, ci înainte. Nu vom căuta vinovați, ci vom căuta și vom găsi soluții. În calitate de parlamentar, împreună cu viitorii mei colegi, vom acorda tot sprijinul președintelui Consiliului Județean, primarilor liberali sau din alte partide, pentru a dezvolta împreună județul Constanța”, a subliniat Bogdan Huțucă.

Proiecte concrete pentru Constanța

Președintele PNL Constanța are proiecte concrete pentru Constanța, care se concentrează - fără a ignora alte ramuri – în domeniile sănătății, educației și infrastructurii. În toate acestea, este nevoie de colaborarea între viitorul Guvern PNL, parlamentari și liderii din administrația locală.

Un proiect care va începe în curând este construirea unui nou spital. Bogdan Huțucă a avut deja discuții cu primul ministru Ludovic Orban, care a promis că se va implica personal. Este un proiect amplu, care nu se va realiza peste noapte.

„Este foarte important să îl începem și să găsim, în fiecare an, finanțare pentru etapele pe care ni le-am propus. Noi, ca parlamentari, asta trebuie să facem: să găsim finanțare. Și o vom face. În cei patru ani de când îi reprezint pe deputați în Parlament, am făcut tot ce am promis. Vă asigur că așa voi face și de acum înainte. Nu vom avea un spital nou peste noapte, dar vom face pași concreți. De altfel, muncim deja la acest lucru”, a dezvăluit Bogdan Huțucă.

Acești primi pași concreți se vor vedea în curând, pentru că președintele PNL Constanța a discutat deja cu primul ministru despre cuprinderea în bugetul pe anul 2021 a finanțării investiției privind noul spital. Primul ministru a reacționat favorabil, urmează ca discuțiile să înainteze, cu elemente concrete, în prezența ministrului Sănătății, Nelu Tătaru.

În calitate de parlamentar, Bogdan Huțucă își va îndrepta atenția și asupra infrastructurii. PNL Constanța are experți în acest domeniu, care au pus deja la punct proiecte importante în ceea ce privește infrastructura de transport, de la cea rutieră la cea maritimă și fluvială. Portul Constanța este unul dintre cele mai mari și mai competitive din Europa, iar echipa compusă din Guvernul României, parlamentari PNL, Consiliul Județean Constanța și Primăria Constanța știe și cum să îl dezvolte, și cum să găsească finanțare pentru marile proiecte de investiții de care are nevoie.

„Știm că avem o responsabilitate uriașă, dar tocmai de aceea vă cerem votul. România este obligată să meargă înainte, pe o cale europeană, pentru a asigura un trai mai bun. Nu ne putem decupla de valorile europene, nu ne putem întoarce în trecut. Am început împreună cu dumneavoastră un proiect frumos, ne-ați acordat încredere în municipiul și în județul Constanța. Avem nevoie să fim în continuare o echipă. Nu vă vom dezamăgi”, a conchis Bogdan Huțucă.



(Comandat de Partidul Naţional Liberal Filiala Constanţa, publicat de Cuget Liber, cod mandatar financiar 11200025)




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8934 secunde