Președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, a transmis un comunicat de presă prin intermediul căruia a condamnat ferm amenințările din spațiul public la adresa jurnaliștilor care au investigat finanțarea campaniei lui Călin Georgescu din surse rusești.
„România se află în cel mai apăsător moment din ultimii
35 de ani, sub asaltul unor mesaje de dezbinare care riscă să ne devieze pe
toți de la un parcurs european și transatlantic pe care îl credeam sigur. În
fața acestei amenințări, românii, în majoritatea lor covârșitoare, trebuie să
face ceea ce partidele nu au reușit. Să apere libertatea, democrația și linia corectă
pentru țara noastră", a declarat Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța.
„Atunci când un actor statal, ostil intereselor legitime
ale României acționează cu un atac hibrid de asemenea amploare, răspunsul
trebuie să fie unul de unitate și rezistență maximă. Trebuie să rămânem uniți
în fața tuturor eforturilor de a institui o psihoză națională în urma căreia nu
va rămâne nimic", a continuat acesta.
Președintele PNL Constanța a condamnat ferm amenințările
din spațiul public la adresa jurnaliștilor care au investigat finanțarea
campaniei lui Călin Georgescu din surse rusești
„Antagonismul a ajuns la un nivel atât de ridicat, încât
observăm cum, cu impunitate, grupări apropiate candidatului "mesianic” Călin
Georgescu amenință cu violență jurnaliști, în timp ce actori iconici precum
Victor Rebengiuc la 91 de ani sunt amenințați cu violența pentru opțiunea pro
Lasconi! Condamn ferm toate aceste comportamente și le cer tuturor românilor de
bună credință să sancționeze prin vot violența”, a declarat președintele PNL
Constanța.
„Georgescu, prin declarații și atitudine, a dovedit atât
detașarea de realitate, cât și preluarea narațiunilor rusești, ostile unității
societății noastre. Instigarea la distrugerea încrederii românilor în blocul
European și Occidental este incompatibilă cu funcția de președinte. Printr-un
proces simplu de eliminare, singura opțiune validă rămâne Elena Lasconi", a
accentuat Bogdan Huțucă.
„În acest moment, siguranța proiectelor noastre,
finanțate în proporție covârșitoare din fonduri europene, precum și dezvoltarea
unei Românii puternice și sigure, este în votul românilor. Toate partidele
pro-europene care cumulează peste 65% din preferințele de vot ale românilor
sunt consolidate într-un bloc comun, indiferent de doctrine sau istorie.
Sesizați și dumneavoastră că acest moment este crucial și alegeți drumul
european, protejat prin vot, pentru că alternativa s-ar putea concretiza în destabilizarea
cursului valutar, probleme economice de sistem și un exod de investitori din
România, materializat în pierderea masivă de locuri de muncă", a conchis Bogdan
Huțucă, președintele PNL Constanța.