În cursul zilei de joi, în sala Casei de Cultură din Cumpăna, a avut loc repartizarea locuințelor tip ANL (Agenţia Naţională pentru Locuinţe), destinate tinerilor din comună.
În cadrul evenimentului au fost înmânate cheile pentru 64 de unități locative, locuințe pentru tineri, destinate închirierii, conform HCL nr.77 din 25.06.2025. Repartizarea s-a realizat în funcție de numărul membrilor fiecărei familii, pentru tipurile de locuințe disponibile: garsoniere, apartamente cu două camere și apartamente cu patru camere.
Lucrările celor două blocuri ANL (blocurile nr. 6 și nr. 7) au fost demarate în anul 2020, fiind amplasate pe strada Pârvan nr. 1E, și dispun de un regim de înălțime Ct+P+3E+M (canal tehnic + parter + 3 etaje + mansardă).
Noile locuințe includ 16 garsoniere, 40 de apartamente cu două camere și 8 apartamente cu patru camere.
Valoarea totală a investiției este de 26.057.539,62 lei (inclusiv TVA).
Prin finalizarea acestor două noi imobile, comuna Cumpăna dispune în prezent de șapte blocuri ANL, însumând 192 de unități locative, fiind comuna cu cele mai multe unități locative dintre comunele județului Constanța. Primele două blocuri au fost inaugurate în anul 2009, iar alte trei blocuri au fost date în folosință în 2015, fiecare dintre acestea având câte 64 de unități locative.
Pentru a beneficia de aceste locuințe, solicitanții au depus documentațiile conform legislației în vigoare, aprobate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA). Verificarea dosarelor și stabilirea punctajelor au fost realizate de comisia de evaluare din cadrul Primăriei Cumpăna, iar lista finală a beneficiarilor a fost aprobată prin Hotărâre a Consiliului Local Cumpăna în luna iunie 2025.
Tinerii chiriași vor avea posibilitatea, conform legislației, ca după un an de închiriere să poată achiziționa locuințele în care se vor muta.
Ca dar de casă nouă, Primăria Comunei Cumpăna a oferit fiecărui beneficiar o icoană, simbol al binecuvântării și al începutului sub semnul credinței și al speranței.
„Această zi este despre bucurie, despre împlinirea unui vis pentru tinerii din Cumpăna. Ne dorim ca fiecare familie care pășește astăzi în noua sa locuință să o transforme într-un cămin plin de lumină, iubire și respect. Continuăm, cu aceeași determinare, proiectele prin care oferim tinerilor noștri șansa de a rămâne și de a-și construi viitorul aici, acasă, la Cumpăna", a declarat Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna.
Prin aceste investiții, administrația locală din Cumpăna continuă să sprijine tinerii din comună, oferindu-le condiții moderne de locuire și oportunități de stabilire în localitate.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.