Calapod a renunțat la mandatul de consilier

411
1 min citire
Calapod a renunțat la mandatul de consilier - numiredirectoriprefecturatudorel-1342204609.jpg
Tudorel Calapod a renunțat la mandatul de consilier local, câștigat în urma alegerilor din 10 iunie. Contactat telefonic de Cuget Liber, Calapod a declarat că nu mai vrea să ocupe această funcție, preferând să-și focalizeze atenția asupra familiei și asupra dezvoltării profesionale.
"Am renunțat la această funcție. Nu îmi mai doresc să fiu consilier. Nu mai vreau. Las locul altcuiva. Știți foarte bine că am renunțat și la funcția de președinte al PDL Năvodari din cauza rezultatului slab obținut la alegerile din 10 iunie. Mi-am propus să obțin patru sau cinci posturi de consilieri, în schimb am obținut doar două. Până la urmă am fost nevoit să renunț la conducerea organizației locale Năvodari, deși consider că am depus cele mai mari eforturi în această campanie locală. Nu știu cine va ocupa funcția de consilier, este o decizie pe care urmează să o ia organizația. Mai departe îmi voi continua activitatea pe care o desfășor în cadrul Registrului Auto Român Constanța. Momentan sunt înscris într-un program de perfecționare profesională. Astfel, am intenția de a mă dedica familiei și dezvoltării profesionale, nu îmi mai doresc să fiu consilier", a spus Calapod.
Menționăm că în cadrul ședinței Consiliului Local Năvodari, ce a avut loc, joi, începând cu ora 17.00, s-a luat act de decizia lui Calapod. Tot atunci a fost învestit în funcția de consilier liberalul Valentin Emanuel Tucan.
Reamintim că în ședința de constituire a Consiliul local Năvodari, Calapod a fost invalid pe motiv de incompatibilitate de către comisie, iar membrii CL au votat împotriva validării mandatului lui Tucan. De asemenea, la momentul respectiv, comisia a respins validarea liberalului Iurin Pancencu. În locul acestuia urmează lui să fie validat penelistul Bogdan Tănase.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0366 secunde