Camera Deputaților a adoptat ordonanța care permite modificarea legilor înainte de intrarea în vigoare

193
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, ieri, ordonanța de urgență care dă posibilitatea modificării, completării sau chiar abrogării actelor normative, în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial și data prevăzută pentru intrarea lor în vigoare.
Legea a fost adoptată cu 256 de voturi "pentru" și două abțineri.
Secretarul de stat Rodica Constantinovici a declarat de la tribuna Camerei că OUG nu făcea referire la modificarea, completarea și abrogarea actelor normative care au intrat în vigoare și i-a rugat pe deputați să aprobe proiectul ca atare.
Deputații din Comisia juridică au modificat ordonanța, astfel ca proiectele de acte normative să fie însoțite, pe lângă expuneri de motive, note de fundamentare, referate de aprobare, și de "studii de impact - în cazul proiectelor de legi de importanță și complexitate deosebită și al proiectelor de legi de aprobare a ordonanțelor emise de Guvern în temeiul unei legi de abilitare și supuse aprobării Parlamentului".
Juriștii au modificat și noul alineat de la articolul 56 care stipula că, "după adoptarea lor, în situații temeinic justificate, actele normative pot fi completate sau, după caz, abrogate și înainte de data intrării lor în vigoare", adoptând un amendament al deputatului PNL Gheorghe Gabor. Potrivit acestuia, "în situații temeinic justificate, actele normative de importanță și complexitate deosebită pot fi modificate, completate sau, după caz, abrogate, de autoritatea emitentă și în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial al României și data prevăzută pentru intrarea lor în vigoare, cu condiția ca intervențiile propuse să intre în vigoare la aceeași dată cu actul normativ supus evenimentului legislativ".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7802 secunde