Deputații au adoptat, miercuri, proiectul privind voluntariatul militar, respectiv proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare.
S-au înregistrat 263 de voturi „pentru”, 11 voturi „împotrivă” și 13 abțineri.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea cadrului legal pentru îndeplinirea, pe timp de pace, în mod voluntar, a serviciului militar activ de către cetățenii care doresc să aibă o pregătire militară, prin introducerea unui nou concept de soldat/gradat voluntar în termen, în structurile Ministerului Apărării Naționale.
Noul concept este o formă de îndeplinire, pe bază de voluntariat, a serviciului militar activ, pe timp de pace. Se adresează tuturor cetățenilor români, bărbați și femei, cu domiciliul stabil în România, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care nu au îndeplinit alte forme ale serviciului militar, și constă în participarea la un program de pregătire militară de bază, cu durata de până la patru luni.
Pe timpul participării la programul de pregătire militară de bază, participanții beneficiază gratuit de cazare, echipare, hrană, asistență medicală și medicamente, precum și de o soldă lunară aferentă funcției de soldat.
După finalizarea programului, participanții primesc o indemnizație echivalentă cu trei câștiguri salariale medii brute utilizate la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat aferente anului pentru care se face plata, sunt luați în evidență de către centrele militare și introduși în rezerva operațională.