Candidaturile pentru conducerea PSD vor fi individuale, nu pe liste

2618
Președintele PSD va fi ales prin vot individual, și nu pe liste, a declarat, vineri, actualul lider al social-democraților, Mircea Geoană. Ulterior, el a adăugat că s-a renunțat și la înființarea unui post de prim-vicepreședinte al Partidului Social-Democrat.
Concret, delegații la Congresul de sâmbătă vor alege, prin vot direct, președintele, secretarul general și cei 15 vicepreședinți ai formațiunii politice. În ceea ce-i privește pe vicepreședinți, aceștia vor fi aleși în ordinea descrescătoare a voturilor obținute, așa cum reiese din explicațiile lui Geoană.
Potrivit HotNews, Geoană pierde astfel avantajele pe care părea că le-a câștigat în urma Comitetului Executiv de la începutul acestei săptămâni, structură care decisese ca alegerile pentru șefia PSD să aibă loc pe liste, și nu individual.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4025 secunde