Cât tupeu îi trebuie lui Mazăre?

3288
22
Cât tupeu îi trebuie lui Mazăre? - cosminzaporojan1-1326907469.jpg
Mulțimea își freamătă durerea, sărăcia, foamea. În spatele sutelor de indivizi dubioși, huliganilor, mem-brilor de partid scoși cu arcanul, își varsă amarul și oameni simpli și sinceri. Oameni care au ajuns la limita supraviețuirii, pentru care hrana de zi cu zi a devenit lux și o inepuizabilă luptă. Oricât am încerca să amplificăm sau să minimalizăm manifestațiile din aceste zile, dincolo de imagini incendiare de la TV, de vandalism, de bastoanele jandarmilor și gazele lacrimogene, stau durerile unei întregi nații. Probleme cronice, ereditare, moștenite de la guvernare la guvernare, de la politician la politician, care s-au acutizat sub infecția crizei economice.

În acea mare a disperării (să-i spunem așa chiar dacă mulți se aflau din alte motive și cu alte scopuri), la ceas de mare audiență, răsare fiul poporului, plăsmuirea suferinței și a sărăciei, vocea înăbușită a disperării. Cu basca într-o parte, cu bronzul bine întins pe frunte, cu trabucul înfipt în buzunarul de la piept, cu haina kaki își face loc printre sutele de manifestanți. Oare ce l-a scos în stradă?, se întreabă o bătrânică în timp ce-și numără ultimii leuți din portofel pentru un flacon de antibiotic. Probabil că tot foamea, ca pe noi toți, îi replică altci-neva. Sau poate că și-a pierdut slujba, e șomer. Nu, probabil că e dascăl și are 600 de lei pe lună. Sau o fi nevastă-sa gravidă și i-a tăiat Boc din indemnizație! Cel mai probabil, după haine, o fi vreun amărât de militar care s-a trezit fără soldă. Ciudat, însă nu prea seamănă. Îl trădează ceasul de la mână de zeci de mii de euro și bodyguarzii care nu-l scapă din ochi. Noi am venit cu autobuzul la protest, el a coborât din Jaguar. Ceva ne scapă. Cu ce suferințe o fi venind în suflet? Dar cine e el?

E Mazăre! Și brusc, televiziunile sar pe el. Între două anecdote cu blonde și o istorioară din junglele ecuadoriene, își varsă lacrimile de om năpăstuit. Vrea să se identifice cu proble-mele maselor, să fie de-al lor. Însă nu are cum, oricât de mult ar încerca.

Lui nu îi e foame, nici milă, nu e solidar și nici măcar simpatizant, ci încearcă să manipuleze politic o conjunctură nefavorabilă adversa-rilor săi. Păi cât câștigă un bugetar pe lună, primarul sparge într-o seară în club. Cum să îi pese de sărăcia oamenilor? Mai ales lui care, culmea tupeului, mai este și judecat pentru un prejudiciu adus orașului și țării de zeci de milioane de euro, bani publici, din buzunarele tuturor.

Clica pesedistă din Constanța s-a îmbogățit peste noapte, toți din gașca lor au devenit milionari în euro, au vândut orașul bucată pe bucată, au stors bugetul până la ultima picătură, iar acum au nerușinarea să iasă în stradă cot la cot cu oamenii necăjiți.

Oameni buni, indivizii ăștia vă duc demersul în derizoriu și transformă o manifestare populară într-una strict politică. Oricât și-ar dori ei, problemele oamenilor simpli nu se vor asorta niciodată cu hainele luxoase, limuzinele și tabieturile lor.

Acest tupeu costă, și nu pe ei, nu pe Mazăre, ci pe simplii manifestanți care, din stradă și frig, se trezesc figuranți într-o piesă ieftină, regizată de politicieni.

Comentează știrea

22 comentarii. Pagina 1 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 
ath
19 ianuarie 2012
Sa precizam cateva lucruri mult mai grave

La prima vedere nu se vede nimic.Urmariti cu atentie materialul foto si video realizat de presa locala in ziua cand Mazare a fost vizitat in birou de inspectorii in constructii si in seara cand Mazare a protestat in fata Prefecturii.Daca vreti sa-i vedeti la fata pe cei care agita spiritele pe internet in favoarea primarului,uitati-va la acele poze. "Talibanii" extremisti de pe internet sunt agitatorii din strada si invers.Aveti ocazia sa-i cunoasteti.Sa-i dam la o parte pe oamenii care au venit sa-si verse necazurile in fata Prefecturii si chiar sa-i admiram. Va respect domnilor.Sa zicem ca si "talibanii" au dreptul sa protesteze in strada.Dar ce cauta un "taliban" in biroul lui Mazare si in spatele lui,asta nu pot sa inteleg.Individul zambeste,este foarte sigur pe el si pare a fi "naturalizat" in biroul unei institutii administrative pentru care noi platim o caruta de bani.Un angajat mai destept,probabil din primarie il atentioneaza pe individ sa dispara din cadru,dar este cam tarziu.Mazare are atata tupeu si suguranta in el incat nici nu se mai fereste.Prima concluzie:cand are nevoie de sprijin,puterea locala apeleaza la grupurile de interese,ca sa nu le spun clanuri.Cand grupurile de interese intra in afaceri, puterea se vede nevoita sa-i rasplateasca pentru serviciile lor.Cu alte cuvinte,asa arata o caracatita. Si ce am vazut noi,probabil ca este numai varful iceberg-ului.Iata o legatura filmata de data asta intre politica si lumea subterana.A doua observatie:sa nu credeti ca vom scapa asa usor de cancerul asta. Cateva postari si injuraturi ale nostre pe internet nu sunt suficiente.Parerea mea este ca va trebui sa renuntam la politica,la toti politrucii actuali si sa ne recucerim libertatea si orasul in care traim.Ne-am facut de lucru,nepasarea noastra ne-a adus aici.

tudor
19 ianuarie 2012
lehamite de politicieni

s-a mers intr-atat de departe, ca pe langa pensionarii nelipsiti de la pomenile primariei sa fie adusi, la acea imbecila punere in scena, oameni de la RAJA, RADET, RAEDPP si alte institutii subordonate primariei sau CJ sub amenintarea pierderii locurilor de munca.

1946 si 2012=diktatura
19 ianuarie 2012
Mujet=Dobruja

Asta e: Novai Dobruja(muget neliber),nu-si schimba naravul(prost vreu sa zic). Buna ziua, ati sunat la Salvarea Privata. Pentru limba romana apasati 1. Pentru engleza, apasati 2. Pentru verificarea contului dumneavoastra de contributii la sistemul de sanatate, apasati 3. Pentru informatii despre ofertele speciale ale Salvarii in perioada de Craciun, Revelion si Paste, apasati 4. Pentru informatii in legatura cu starea dumneavoastra de sanatate, apasati cu un deget pe incheietura mainii si numarati pana la 60. Acela e pulsul. Daca il mai aveti, apasati 5. Un operator va prelua apelul. Pentru imbunatatirea serviciului, va informam ca aceasta convorbire poate fi inregistrata si folosita intr-o emisiune de tip talk show. Va multumim! 60=170 Tz-i-ganca impu-tita Ga-o-zarule Miting neautorizat=referendum suspendare La 3 luni,in piata sa faca baie de multime!! Statul Roman,nu e stat social Pensii nesimtite Daca nu va place,-plecatidin tara Pe fata cu PD minus L (ar trebui sa fie impartial) Subordonare DNA si Procuratura in scop politic BoK,o carpa de sters pe jos a TroCoceniului Denigrarea prin taote mijloacele a parlamentului Negocieri cu FMI,fara consultarea parlamentului Aruncat cu sticle goale(la baile de multime facute) Cumetrii cu clanuri de balaoachesi(atragere de voturi) Eba-onita Parlament European(prin frauda) Racolare de alesi(prin santaj / intimidare / dosare politice,etc.) De accord cu asumarea de raspundere,a celor mai importante legi Tokes in parlament European,cu sprijin TroCocenist Etc., etc. etc………

om de rand
19 ianuarie 2012
adevarul

excelent articol, bravo autorului, excelente si comentariile; asa este; mai respiram citind adevarul

unu
19 ianuarie 2012
unu

mdea ai dreptate bulangiul asta de mazare are impresia ca il crede cineva spurcaciunea nazista...

6. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

Mine
19 ianuarie 2012
Primarie

Adevaratul dictator este dl. Mazare. La Primarie face ce vrea domnia sa . Se comporta la Primarie ca pe mosia sa . Nu respecta nicio lege , se pi... pe toti , stiti cand a spus-o. Pleaca la distractie cand vrea el . Sfideaza TOT .La audiante lumea il cauta dar ... degeaba. Face investitii numai in Mamaia , acolo unde sunt afacerile acolitilor si trotuarele , orasul vechi sunt praf, energia termica este foarte scumpa . A desfiintat transportul urban ecologic , economic si eficient si a cumparat din Belarus autobuze poluante.Constanteni sa iesiti la vot la " locale " nu lasati sa hotarasca pentru dv. cohorta de " mi-a dat un pachet il votez "

cetatean
19 ianuarie 2012
atitudine

Primarul a uitat de mult ca Primaria nu este S.R.L. ul dumnealui dar dorinta sa este ca Tara sa fie precum Cuba fara legi aplicabile in care sa fie el judecator , conducator .....dictator. sa -si poata aplica viziunile asupra dezvoltarii turismului in care turistii de buna credinta arabi,turci sa vina sa petreaca cu femeile romance ...????

kalimero
19 ianuarie 2012
titlu gresit

greseala de titlu; Mazare (si ai lui) au mai mult tupeu decit le trebuie//////// de aici pleaca buba! In rest, felicitari! Un articol excelent. (Continut, forma.)

tiberiu
19 ianuarie 2012
atitudine

excelent articol, bravo autorului, excelente si comentariile.

22 comentarii. Pagina 1 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 18 Ianuarie 2012
Stire din Politică-Administrație : Palaz cere anularea avizului de protest
Pagina a fost generata in 0.5618 secunde