Cătălin Iacob, despre blocarea recursului inițiat de Primăria Constanța în privința taxei de 200 de lei

175
1 min citire
Cătălin Iacob, despre blocarea recursului inițiat de Primăria Constanța în privința taxei de 200 de lei - x-catalin-iacob-despre-taxa-1782295684.webp
Consilierii municipali USR Constanța au depus un proiect de hotărâre pentru a bloca recursul pe care primarul Vergil Chițac vrea să îl facă împotriva deciziei Tribunalului Constanța de a anula taxa de 200 de lei pe autovehicul pentru anul 2026. Amintim că, pe 19 iunie, magistrații au anulat taxa de 200 de lei. Decizia nefiind definitivă, Primăria o va ataca prin recurs la Curtea de Apel.
Este vorba despre aceeași taxă de ocupare a domeniului public ce a fost anulată definitiv în anul 2025 ca urmare a unui proces inițiat de un grup de șase avocați din Constanța. Consiliul Local Constanța a revenit cu taxa și în 2026, aceasta fiind, din nou, atacată în instanță de același grup de avocați. De fiecare dată, consilierii municipali USR au votat împotriva acestei taxe.
De la bun început, această taxă a fost nelegală, fără serviciu oferit, fără investiții și bazată pe o presupunere generală. Și nu o spunem doar noi, cei de la USR, ci și magistrații! Da, Primăria poate ataca cu recurs decizia Tribunalului, însă de ce să o facă? Continuarea acestui litigiu nu ar face decât să genereze și mai multe cheltuieli suplimentare pentru bugetul local, fără a exista o perspectivă reală de admitere a acestuia, în condițiile în care argumentele de nelegalitate au fost deja analizate și confirmate de instanțele de judecată. Nu poți să vii în fiecare an cu aceeași taxă și să speri că, de data asta, merge. Dacă a picat în fața a trei instanțe de judecată, nu e ghinion, e pur și simplu ilegală", a declarat Cătălin Iacob, liderul grupului de consilieri municipali ai USR Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.101 secunde