Cazinoul, înconjurat de schele. "Clădirea va fi adusă la forma originală, din anul 1910"

1045

Articole de la același autor

Cazinoul din Constanța este, zilele acestea, cea mai fotografiată clădire din țară. Ne-au spus-o tocmai lucrătorii care participă la restaurarea clădirii monument. Chiar și în timp de pandemie, constănțenii care ajung pe faleză, pentru o scurtă plimbare, se opresc pentru o clipă, două, să privească impunătorul imobil, înconjurat de schele, de parcă nu le vine să creadă ochilor.

După ani de zile de așteptare, după mii de hârtii făcute, licitații anulate și promisiuni uitate, se lucrează, în sfârșit, la Cazino. Pe faleza goală, unde se aud doar strigătul pescărușilor și foșnetul valurilor, bătrânul nostru Cazino primește toată grija și atenția pe care o merită. Înconjurat de schele, "mângâiat" de zidari și tâmplari restauratori, privit îndelung de arhitecți și ingineri, Cazinoul renaște.

Lucrările de restaurare a clădirii sunt în plină desfășurare. Echipele de experți s-au apucat de treabă, iar specialiști din Germania și Austria testează probe de tencuială, parament, finisaje și ornamente pentru ca materialele folosite la refacerea simbolului Constanței să fie de cea mai bună calitate. Printre ziduri au fost găsite și documente ascunse de deținuții care au lucrat la renovarea Cazinoului, în anii 1950.

Coordonatorul lucrărilor, inginerul Marius Stan, împreună cu arhitectul constănțean Radu Cornescu, desemnat de autoritățile locale pentru a supraveghea desfășurarea lucrărilor, sunt convinși că vor mai avea parte de astfel de surprize, pe parcurs. "Proiectele au ajuns, aici, echipele sunt pe poziții, iar lucrările de restaurare încep cu fațadele. O echipă de experți, specializați în clădiri monument istoric clasa A, a testat tencuielile iar probe de parament, tencuială, finisaje și ornamente au fost trimise la laboratoare din Austria și Germania pentru a se stabili exact ce fel de materiale trebuie folosite la restaurare. Așteptăm rezultatele. Aici vor fi utilizate cele mai bune materiale cu o calitate și o compoziție care să respecte toate normele actuale, inclusiv rezistența la cutremure de gradul 7 - 8 și la aerul sărat al mării. Aici vor lucra mai multe echipe. Prima echipă a montat schelele pe toate cele patru fațade, a doua echipă se ocupă de organizarea de șantier, urmează echipele care vor executa lucrările de instalații electrice, sanitare, termice, instalații de ventilație", explică arhitectul Radu Cornescu.

"Multe elemente vor trebui desființate!"

Potrivit acestuia, totul va fi refăcut conform proiectului original. "Echipele de restauratori au găsit printre ziduri, schițe ascunse cel mai probabil de deținuții care au lucrat la renovarea Cazinoului, cea dinspre mare. Eu, ca și reprezentant al Primăriei municipiului Constanța, am discutat cu proiectantul și am decis să demolăm scara și să o refacem cu detaliile din anul 1910", spune specialistul.

De asemenea, vor avea loc remodelări ale spațiilor interioare astfel încât această clădire să funcționeze mai mult pe partea de cultură. În interiorul Cazinoului va exista și o expoziție permanentă cu istoria acestei clădiri. Nu există parte ușoară în restaurarea acestui monument. După ce se va lucra la partea de rezistență și arhitectură, vor fi realizate picturi murale și va fi adus mobilier de epocă, creat după modelele de acum 100 de ani.

"În acest moment, se execută lucrări de demolare și desfacere a elementelor introduse ulterior construcției inițiale, pentru a aduce fațada la forma originală din anul 1910. Vor fi efectuate recompartimentări, conform autorizației de construire emisă de Primăria Constanța, pentru funcțiunile noi pe care le va avea Cazinoul. La ultima restaurare au fost introduse elemente care nu corespund și acestea vor trebui desființate", precizează și inginerul Marius Stan.

După finalizarea lucrărilor care vor dura aproximativ 24 de luni, Cazinoul va fi redat circuitului public.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0867 secunde