Ce amenzi a pregătit Primăria Constanța pentru taximetriști

866
4
Ce amenzi a pregătit Primăria Constanța pentru taximetriști - ceamenziaupregatiticonsilieriilo-1409242550.jpg

Articole de la același autor

Aleșii locali ai municipiului Constanța s-au reunit, ieri, în cadrul ședinței ordinare a lunii august, la un hotel din stațiunea Mamaia.
Pe ordinea de zi s-au aflat 33 de proiecte de hotărâre, însă, înainte de începerea ședinței au fost retrase două dintre ele.


Drept urmare, modificarea pri-vind  aprobarea principalilor indi-catori tehnico-economici ai obiecti-vului de investiții "Construire de unități locative modulare aferente cartierului Henri Coandă" se va discuta cu altă ocazie. Unul dintre proiectele dezbătute în ședința de ieri a privit modificarea și completarea HCLM 464/2003, referitoare la transportul de persoane/bunuri în regim de taxi.


Drept urmare, unele articole vor fi modificate în sensul că toate caracterele în care vor fi înscrise tarifele pe portieră vor fi de minimum 2,5 cm înălțime și 0,5 cm lățime, vor avea culoarea verde, iar pe fundal  culoarea galben. În cazul în care se practică tariful maxim de distanță, acesta va fi inscripționat în culoarea roșie. De asemenea, conform modificărilor intervenite, taximetriștii vor putea fi sancționați cu amenzi cuprinse între 300 și 500 de lei pentru așteptarea clienților în stațiile de taxi peste limita locurilor aprobate și libere. De asemenea, ei vor putea fi amendați pentru efectuarea serviciului de transport al persoanelor în regim de taxi cu un autovehicul a cărui autorizație taxi este sus-pendată, pentru nerespectarea condițiilor referitoare la culoarea mașinii taxi sau pentru oprirea vo-luntară a autovehiculului în zona de acțiune a indicatorului. 


O altă sancțiune prevăzută cu sume cuprinse între 400 și 600 de lei va putea fi aplicată taximetriștilor care realizează inscripții exterioare pe autovehicul precum și pentru achiziționarea, montarea și demontarea indicatoarelor cu numărul autorizației cu o altă societate decât cea nominalizată de Primăria Constanța. Sunt considerate contravenții și neinscripționarea tarifelor pe portieră șia denumirii dispeceratului și lipsa inscripționării cu data valabilității pe ecusonul taxi de pe portieră. Constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 500 și 700 de lei neprezentarea în termen de cinci zile a documentelor solicitate de către organul de control. 


Gratuitate pe RATC și pachete pentru și mai mulți pensionari 
În altă ordine de idei, tot în cadrul ședinței de ieri a fost aprobată și rectificarea bugetului municipal pe acest an. Un alt proiect votat de aleșii locali la propunerea primarului Mazăre a vizat acordarea de facilități la transportul urban de călători în municipiul Constanța unor categorii de pensionari ca măsură de pro-tecție socială. Mai exact, modificarea face referire la majorarea plafonului de venituri până la care municipalitatea acordă gratuitate la transportul în comun. Practic, de luna viitoare, toți pensionarii cu venituri de până la 1.000 lei/lună vor primi gratuitate la transportul public în comun. În prezent, pensionarii constănțeni beneficiază de abonamente gratuite, cu condiția ca pensia să fie de cel mult 950 lei/lună. "Acest plafon trebuie majorat deoarece unele pensii au fost majorate. Totodată, probabil, de luna viitoare, și plafonul pentru pachetele alimentare va fi majorat, astfel că mai mulți pensionari vor beneficia de această facilitate", a spus Mazăre. Nici cei bolnavi nu au fost uitați, astfel că, aleșii locali au alocat din bugetul local suma de 450.000 lei, pentru susținerea în anul 2014 a programului județean de prevenire și reducere a mortalității ca urmare a infarctului miocardic acut. 


Comentează știrea

Danâlețul reshapat
29 august 2014
Rea vointa

Mai bine ,prin vot-faceau niste statii(ca in alte orase) pentru MaxiTaxi.Si asta pentru a nu mai opri nesimtitii oriunde si oricand pentru puturosi. Daca ar avea statii-veti vedea ca unii oameni s-ar reorienta pentru RATC !!!!(conditii mai bune)

Neasistatul Social
29 august 2014
o gratuitate, ceva ???

Stimati conducatori vremelnici ai Constantei, cu respect va aduc la cunostinta faptul ca exista un numar foarte mare de lucratori, platitori de impozite , atat locale cat si nationale, care primesc leafa sub 800-900-1000 RON/luna. Acesti cetateni sunt cei care sustin economia si pensiile in aceasta tara ! Ei nu au dreptul sa primeasca vreo gratuitate din partea celor care sunt tinuti in functii de catre efortul lor financiar, din ce in ce mai mare ?! Ei sunt cei care pleaca dimineata la serviciu si platesc bilet RATC iar cu toate acestea calatoresc in picioare deoarece "protejatii social" ocupa scaunele in mijloacele de transport in comun, in plimbari interminabile ! Hai sa fim realisti domnilor si sa cautam sa dramuim altfel banii sransi cu sudoare si sacrificii pe spatele celor care muncesc !

admirator
29 august 2014
asa le trebuie!

daca nu vin la vot sau voteaza cu PZD!!!!!!!

gabi
29 august 2014
exista o logica in ceea ce fac ''alesii''?

Din pura curiozitate,ce firma este nominalizata de primarie pentru a realiza inscriptii exterioare pe masinile taxi? Vreau sa reamintesc asa zisilor alesi ai urbei ca ar trebui sa-si indrepte putin atentia si catre elevii din acest oras(au si dreptul la abonament cu 50% mai ieftin conform legii educatiei).Sa nu mai vb.de cei care muncesc si platesc taxe si impozite (ce sa facut pt.acesti oameni ? NIMIC.De fapt gresesc,le-au fost distruse parcurile si spatiile verzi,le-au fost ingustate trotuarele,sunt invrajbiti sa se bata pt.un loc de parcare,sunt intoxicati de autobuzele aduse de mazare.Oare nu exista nici o solutie pt.a instaura ordinea si disciplina in acest oras ???

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.3746 secunde